Sari la conținut

Norma de hrană a militarilor şi poliţiştilor, tăiată din nou

La începutul lunii iulie, angajaţii din Poliţie şi din Armată au fost anunţaţi că, în loc de 24 de lei, norma lor de hrană a crescut la 27 de lei. Astfel, în ziua de salariu au primit cu 90 de lei în plus.

După numai două săptămâni, oficialii s-au răzgândit. Au analizat evoluţia preţurilor alimentelor şi au ajuns la concluzia că reducerea TVA la alimente se reflectă şi asupra normei de hrană.

Astfel, în loc de 27 de lei, poliţiştii şi militarii vor primi 25 de lei.

Mai mult, ei vor trebui să returneze 60 de lei din cei 90 primiţi în plus la salariul din luna precedentă.

Sindicaliştii care îi reprezintă pe poliţişti spun că cei 60 de lei care trebuie returnaţi nu reprezintă o sumă prea mare, mai ales că angajaţii MAI au primit anul acesta măriri de salarii pentru orele lucrate noaptea. În schimb, sindicaliştii din Armată sunt nemulţumiţi că trebuie să dea bani înapoi, mai ales că salariile nu le-au mai fost majorate de multă vreme.