Sari la conținut

Ordonanţa salariilor va fi retrasă după ce a provocat o criză în „familie”

Ministrul Justiţiei a participat la discuţiile de la Ministerul Muncii, pe tema proiectului de ordonanţă privind salariile bugetarilor. Sindicaliştii, mai ales cei din Educaţie, contestă puternic propunerile şi spun că, prin aplicarea acestora, salariile dascălilor vor scădea, indiferent dacă este vorba despre profesorii şi învăţătorii începători sau despre cei cu 30-40 de ani vechime. La venire, Raluca Prună a părut destul de deranţată de pretenţiile sindicaliştilor. „Suntem o ţară în criză, trebuie să ştie asta”, a spus ministrul Justiţiei.

La plecare, după încheierea discuţiilor, Raluca Prună a susţinut că de fapt nu a vrut să spună... ce a spus. Şi a comparat criza despre care a vorbit cu o familie care trebuie să-şi drămuiască bugetul de cumpărături.