Sari la conținut

Pistă de biciclete în valuri

Orice plimbare cu bicicleta pe pista din Timişoara se transformă în sport extrem.

Dani Dobre, biciclist: „Dacă eşti dornic de senzaţii tari poţi să vii să te dai pe pista asta. Dacă vrei să te deplasezi rapid şi să ai o anumită fluenţă în deplasare mi se pare că e un pic cam denivelată şi îţi pune anumite probleme, trebuie să frânezi.

Vlad Ungar, reporter Digi24: „Deşi e semnalizată pe fiecare stâlp, pista e o adevărată provocare pentru bicicliști. Cei mai mulți dintre ei spun că vor merge în continuare tot pe carosabil.”

„Normal că mă încurcă, mă bălăngăne, e mai rău ca la sat. Pe partea asta circul foarte nașpa, mai bine mă duc pe stradă.”

***

„E cam denivelată și totuși cu un mountain bike e în regulă, dar cu o bicicletă de oraș sau o cursieră devine o problemă faptul că e atât de vălurită.”

Pista plină de obstacole este departe de ce şi-au dorit activiştii care au militat ani de zile pentru un oraş verde.

Romina Faur, Verde pentru Biciclete: „E prost denumită pistă pentru că nu corespunde mersului pe două roți, nu e practicabilă.”

Autorităţile au o explicaţie. Rezidenţii care nu au biciclete ci maşini trebuie să iasă cu ele din curte.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei: „Aceasta a fost formula de proiectare, constructorul nu a greșit în execuția pistei, altă soluție nu avem în acea zonă.”

Reabilitarea străzii pe care se află pista a costat aproximativ 6 milioane de lei, bani din bugetul local. Contactaţi de reporterii Digi24, reprezentanţii firmei proiectante nu au vrut să facă niciun comentariu legat de pista cu valuri.