Sari la conținut

Premierul Cioloș vrea impozit pe locuințe în funcție de valoarea de piață a acestora

Noul sistem ar putea reprezenta pentru autoritățile locale o sursă suplimentară de obținere a veniturilor, a spus ieri premierul Dacian Cioloș la o adunare a Asociației Comunelor din România.

„Trebuie să spunem deschis că în următorii doi ani, anul acesta și în 2017, așa cum stau lucrurile cu perspectivele bugetului național, nu există perspectiva unor transferuri semnificative de la bugetul central sau a noi surse de venituri. Principalele surse de creștere a veniturilor la autoritățile locale sunt (...) regândirea sistemului de taxe și impozite locale, mai ales a impozitului pe proprietate”, a spus Cioloș. El sugerează o analiză privind „trecerea la un sistem de impozitare bazat pe valoarea de piață a imobilelor și nu pe baza amplasării lor, așa cum este în momentul de față”.

Dacă se va menține actualul nivel de impozitare, taxele achitate administrației locale vor crește semnificativ. În cazul unei locuințe situate într-un bloc, valoarea de impozitare este de 1.000 de lei pe metru pătrat. În cazul orașelor mari se aplică un coeficient de corecție cuprins între 2,3 și 2,6 care ia în calcul poziționarea locuinței în centru sau periferie. Dacă aceasta este într-un imobil cu cel puțin 3 etaje și mai mult de opt apartamente, coeficientul de corecție scade cu 0,1. Dacă blocul are o vechime cuprinsă între 30 și 50 de ani valoarea impozabilă se reduce cu 10%.

În cazul unui apartament cu o cameră de 38 metri pătrați, situat într-un cartier mediu, valoarea impozabilă la care se aplică impozitul este în prezent în jurul a 20.000 de euro. Valoarea de piață a aceleași locuințe, în funcție de care se vor stabili în viitor impozitele locale, dacă propunerea premierului va avea succes, este de 35.000-40.000 de euro.

Fără o reducere a nivelului de impozitare, cuprins în prezent între 0,08% și 0,2%, sistemul propus de premier va duce la creșterea impozitelor plătite la primării.