Sari la conținut
News Alert

Premierul Dacian Cioloș se întâlneşte, astăzi, cu vicepreședintele SUA, Joe Biden

Ieri, premierul a vorbit cu oficialii companiei Ford. Dacian Cioloş i-a îndemnat să investească mai mult în România. Invitaţia a fost adresată la Detroit, inima industriei auto americane, unde prim-ministrul face în aceste zile o vizită.

Şeful guvernului de la Bucureşti s-a întâlnit aici cu mai mulţi ingineri români care lucrează la gigantul auto, dar şi cu directorul executiv al constructorului american.

Dacian Cioloş, premierul României: „Sper că veţi avea sprijinul deplin al Guvernului în deblocarea producţiei dumneavoastră în România. Sunt foarte fericit că am ocazia să-i întâlnesc pe inginerii români de aici şi trebuie să recunosc, sunt foarte mândru de acest lucru. Sper să vă convingem să investiţi în România, nu doar în ceea ce priveşte producţia, unde mai există loc pentru dezvoltare, ci şi în cercetare. După cum vedeţi, avem multe resurse umane şi e foarte bine că sunt aici, în inima companiei, dar sunt sigur că puteţi face lucruri interesante şi în România. Vă mulţumesc mult pentru această ocazie şi sunt foarte mândru şi fericit că sunt aici”.