Sari la conținut

Regulile de semnalizare a șantierelor, neclare

Închiderea şi restricţionarea circulaţiei pe drumurile publice sunt reglementate de un ordin comun al ministerelor Transporturilor şi Internelor din aprilie 2000.

Monitorul Oficial: „Semnalizarea rutieră temporară a lucrărilor, executate pe artere magistrale şi de legătură din mediul urban, se realizează cu indicatoare retroreflectorizante, completate cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă”.

Însă această prevedere apare în textul actului normativ la finalul unui paragraf, în care se vorbeşte mai mult despre semnalizarea drumurilor din afara localităţilor, acolo unde lămpile sunt opţionale. Aşa că nici constructorii nu ştiu exact cum trebuie semnalizate lucrările.

Ciprian Grecu, reprezentant firmă de construcţii: „Aceasta se face prin îngrădirea şantierelor, prin panouri, plasă sau alte obiecte care sunt reglementate în acest normativ şi cu semne de circulaţie. Presemnalizare, şi anume: limitare de viteză, obligatoriu, drum îngustat, drum în lucru şi ocolire. Astea sunt obligatorii. În plus, fiecare poate să îşi aducă aportul printr-o semnalizare suplimentară, cum avem noi, semnalizare luminoasă pe timp de noapte sau panouri mult mai mari care să conţină mai multe semne rutiere”.

Potrivit aceluiaşi act normativ, instituirea restricţiilor de circulaţie în localităţi este aprobată de primărie, cu acordul poliţiei.

Magdalena Iuga, directoarea Direcţiei de Utilităţi Publice, Primăria Capitalei: „Direcţia Utilităţi Publice emite un aviz de intervenţie, după care îl pune în sistemul electronic şi îl aduce la cunoştinţă tuturor factorilor care au competenţe privind administrarea respectivei artere. Fie primărie de sector, administraţia domeniului public, administraţia străzilor”.

Șoferii spun că cele mai multe lucrări sunt prost semnalizate.

Drumurile cu circulația restricționată arată cu totul altfel în Vest. „În oraşele din Franţa, semnalizarea zonelor de lucrări sau cu circulaţie restricţionată trebuie făcută cu cel puţin 100 de metri înainte de aria respectivă. În funcţie de pericolul existent, ea poate fi făcută şi de la 500 de metri”, relatează corespondentul Digi24, Sebastian Perju. 

„Strada aflată în spatele meu este pregătită acum de muncitori pentru a fi închisă parţial, o jumătate de stradă, pentru lucrări majore, de schimbare a unor lucrări de canalizare. Principala preocupare în acest moment este separarea perfectă de zona de trafic a zonei de lucru, astfel încât nimeni să nu poată ajunge în locul unde se vor efectua lucrări”, transmite Ciprian Bălţoiu, corespondent Digi24 în Spania.

Imaginile surprinse de reporterii Digi24 imediat după accidentul în care şi-a pierdut viaţa un poliţist arată că lucrările de pe Strada Ştirbei Vodă erau îngrădite. Însă nu se observă nici unindicator de presemnalizare şi nici lămpi cu lumină galbenă intermitentă. Ancheta va stabili dacă firma a respectat normele legale.

Ordinul prevede că accidentele rutiere cauzate de semnalizarea rutieră incompletă revin în totalitate executantului de lucrări.