Sari la conținut

Restricții de circulație pentru trenuri între Strehaia și Ciochiuța

24 de trenuri nu vor mai circula pe o bucată din magistrala Bucureşti-Timişoara din cauza unor lucrări de consolidare. Pentru continuarea călătoriei, pasagerii vor fi preluați de autocare.

De astăzi de la ora 10.00 până vineri la ora 18.00 traficul feroviar între stațiile Strehaia și Ciochiuța va fi întrerupt pentru consolidarea terasamentului pe o lungime de 50 de metri. Vor fi afectate 24 de trenuri de călători, regio și interregio.

Pentru ca pasagerii să-și poată continua călătoria vor fi preluați de 30 de autocare. Alte 7 trenuri interregio și internaționale vor fi redirecţionate pe o rută deviată.

Pentru informații actualizate, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului feroviar din stații, să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro sau să apeleze numărul de telefon 021/9521.