Sari la conținut

Soluții antiincendiu | Camere de refugiu în cluburi

Florin Dobra trăieşte în Spania de mai mulţi ani, unde jobul lui e să obţină autorizaţii de funcţionare pentru restaurantele şi cluburile spaniole. A practicat aceeaşi meserie şi în ţară, aşa că poate acum să compare normele de siguranţă şi prevenirea incendiilor din România şi Spania.

„În Spania există conştiinţă. Aici eşti blindat de hârtii, nimeni nu spune hai cu mine, în local - în discotecă - şi spune-mi dacă ai nevoie de ceva. Îţi aruncă doar dosarul pe masă”, spune Florin Dobre, expert.

În Spania, toate cluburile sunt obligate să aibă o cameră de refugiu, o încăpere denumită acolo drept "camera fricii".

„În caz că sunt persoane care nu reuşesc să fie evacuate, au la dispoziţie încăperea fricii, încăperi care sunt proiectate special pentru a rezista incendiilor până la sosirea pompierilor. Atunci când e proiectată o încăpere a fricii se face pentru condiţii mult mai dure în caz de incendiu”, mai spune Florin Dobre.

Aceste camere speciale au pereţi capabili să reziste flăcărilor şi câteva ore bune, cu un sistem de ventilaţie a aerului independent, astfel că fumul nu poate să intre. În funcţie de numărul de persoane pentru care este autorizat clubul, se stabileşte şi numărul de camere antifoc. Nu e singura cerere a pomperilor spaniolilor pentru obţinerea unui aviz de funcţionare.

În Spania, pompierii nu dau autorizare dacă nu au fost construiţi hidranţi. Hidranţii sunt esenţiali”, spune Pau Gavarro, expert în prevenirea şi combaterea incendiilor.

Legea spaniolă e dură: un hidrant la fiecare 40 de persoane. În România, hidranţii sunt opţionali. Şi tot spaniolii ne spun care sunt principalele probleme ale cluburilor de la noi.

„Principalele probleme care se tot repetă în cazul incendiilor sunt materialele combustibile cu care au fost construite localuri, compoziţia lor, şi lipsa sau blocarea ieşirilor de urgenţă”, adaugă Pau Gavarro.

Un semnal de alarmă vine şi de la experţii români. Modul de instruire a personalului cluburilor în caz de incendiu NU s-a schimbat după Colectiv.

„Doar teancuri de hârtii, teancuri de hârtii şi semnat fişele de instruire. Instruirile se fac doar pe hârtie”, atrage atenția Eugen David, expert în securitatea muncii.

În ciuda problemelor din România, patronii localurilor nu sunt obligaţi să se grăbească să le rezolve.

„În urma acelui eveniment nedorit din 30 octombrie, obligaţia beneficiarilor de a obţine acel act administrativ - autorizaţia de securitate la incendiu - trebuie să se realizeze până la 31 decembrie 2016”, spune Ionel Puiu Golgojan, şef al Serviciului de Autorizări al IGSU.

Cu alte cuvinte, cluburile pot funcţiona în continuare fără aviz antiincendiu până la sfârşitul acestui an.