Sari la conținut

Țigări de contrabandă, în tomberoane de gunoi pe o navă sub pavilion Norvegia

Poliţiştii de frontieră au căutat în tomberoanele de gunoi aflate la bordul unei nave sub pavilion Norvegia şi au găsit aproape 100.000 de ţigarete.

Polițiștii au acţionat la pont, după ce au oprit o maşină la Punctul de Frontieră Constanţa Sud în care au descoperit peste 30.000 de ţigări de contrabandă. Şoferul, un român în vârstă de 42 de ani, le-a spus oamenilor legii că marfa a fost luată de pe o navă, care a acostat în Portul Constanţa. Imediat, poliţiştii au făcut un control şi au descoperit şi restul ţigaretelor.

La audieri, comandantul navei a spus că ţigările au fost cumpărate din Gibraltar pentru consumul propriu, al lui şi al întregului echipaj. Cu toate astea, marfa în valoare de peste 70.000 de lei a fost confiscată, iar cei implicaţi sunt cercetaţi acum pentru contrabandă.