Sari la conținut

Tragedia Colectiv | 45 de morți și 35 de răniți care luptă pentru viață

„Ne putem aștepta la o rată foarte de mortalitate dintre pacienții aflați în stare critică și gravă”, a avertizat, la Digi24, medicul Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Există însă şi speranţă, a adăugat el. Una este biologică – aproape toți sunt tineri, aproape toți nu au boli asociate. Al doilea element este că deși mulți au arsuri extinse, între 30 și 90 la sută din suprafața corpului, nu sunt totuși arsuri foarte profunde. Și, sigur, în acest domeniu se întâmplă și minuni, a adăugat Dorel Săndesc. Reanimarea este locul unde oamenii se roagă cel mai mult și cel mai profund, a mai spus medicul.

Matematica necruțătoare a acestei patologii arată că această asociație teribilă între arsura de piele și arsura de plămâni – rănile pe care le-ați văzut există și în acești plămâni de care depinde viața, patru minute și ai murit – această asociere crește statistic mortalitatea de opt până la zece ori. Este ultimul review, din 2015, publicat recent. Adică dacă din cauza arsurilor pe piele riscul era de 10, înmulțim cu 8 și cu 10. În Pennsylvania, într-un centru specializat în arși, 28 dintre ei au avut această asociere. Din 28, 26 au murit, a arătat Dorel Săndesc.

El a mai spus că internarea în spital a unui astfel de pacient poate dura până la nouă luni, dar după o lună jumate-două, putem să sperăm că moartea va fi doar un accident, a estimat el.

Actualizare 23.00 Pe Aeroportul Otopeni o aeronavă a Alianţei Nord-Atlantice a preluat zece persoane pentru a le duce în spitale din Marea Britanie și Norvegia. Până în Marea Britanie vor face trei ore. Aeronava - un avion medical al NATO - va zbura la un nivel mai jos decât de obicei, pentru ca presurizarea cabinei să fie la un nivel acceptabil pentru leziunile pulmonare, a explicat dr. Raed Arafat.

Avionul este uriaș. Poate transporta 54 de pacienți plus aparatura de la bord.

Unul dintre motivele pentru care autorităţile române au apelat la un astfel de aparat este autonomia de zbor - dublă faţă de cea a avioanelor de transport ale Armatei Române. Dacă la început se vorbea de 12 pacienţi care să fie duşi în străinatate, ulterior, numărul lor a scăzut la 10.

Printre răniţii care vor fi trataţi în Marea Britanie e şi un tânăr de 18 ani, care are arsuri ce depăşesc 90 la sută din suprafaţa corpului.

Actualizare 20.34 Secretarul de stat Raed Arafat, prezent pe aeroportul Otopeni, de unde urmau să plece cu o aeronavă a NATO 12 pacienți către Marea Britanie și Finlanda, a anunțat că numai zece pacienți vor fi transportați, pentru că starea a doi pacienți s-a deteriorat. S-a renunțat, în consecință, la transportul către Finlanda. Cei zece pacienți vor fi transportați către Marea Britanie în majoritate. Se va face o escală în Norvegia pentru a lăsa acolo un pacient.

Actualizare 19:20  Eforturile medicilor nu pot să oprească durerea. Patru răniţi în incendiul de la clubul Colectiv au murit astăzi, deşi pentru fiecare dintre ei doctorii au încercat totul. Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a făcut stop cardio-respirator în avionul care îl ducea la o clinică elveţiană. S-a încercat, timp de 70 de minute, resuscitarea lui, dar a fost zadarnic.

Viața altor 35 de victime e pe muchie de cuțit.

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una grea pentru familiile răniţilor internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca. În jurul orei 3, doi dintre tineri nu au mai avut puterea să lupte cu arsurile grave provocate de incendiul din clubul Colectiv. Unul dintre ei era un student venit la noi din Turcia, prin programul Erasmus. Ayberk Manci avea 20 de ani şi a ajuns la spital în stare critică. O echipă de medici specialişti din Turcia a venit special ca să îl opereze, dar a fost în zadar.

Şi Alexandra Rădulescu a pierdut lupta pentru viaţă.Tânăra de 26 de ani era din Braşov şi lucra în Clubul Colectiv ca barmaniţă.

O veste cumplită a venit şi de la Spitalul de Arsuri. Matei Alexandru a pierit şi el, tot la 26 de ani.

Sâmbătă, alte nouă victime ale incendiului - studenţi, fotografi, ingineri sau muzicieni - au încetat din viaţă. Cristian, bodyguardul clubului Colectiv, şi o tânără din Italia au murit chiar după ce au aterizat în Olanda, unde fuseseră transferaţi în speranţa că vor avea o şansă în plus la viaţă.

Zeci de tineri sunt în continuare în stare gravă. Cele mai multe victime sunt internate la Spitalul pentru Arsuri.

„Mai sunt 20 de pacienți internați din accidentul de la Colectiv, 7 la terapie intensivă, unul e în stare mai gravă, dar nu necesită intubare și nu e pe secția de terapie intensivă și încă 12 pe secțiile obișnuite”, a detaliat dr. Cristian Nițescu, managerul Spitalului de Arși.

La Spitalul Militar sunt nouă pacienţi răniţi în urma incendiului.

Mai mult de jumătate dintre pacienți au o stare gravă, dar nu să le pună viața în pericol. Evoluția poate să fie imprevizibilă de la o zi la alta, de la oră la oră, dar sunt atent monitorizați”, a spus dr. Florentina Radu Ioniță.

De aceea, medicii spun că nu au motive să fie optimişti.

Actualizare 18:50 Toboșarul trupei Goodbye to Gravity a murit. 

Bilanțul victimelor din clubul ''Colectiv'' se ridică la 45, după ce, duminică seara, un membru al trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din 30 octombrie, care se afla într-un avion ce-l transfera la un spital din Elveția, a decedat, au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale din interiorul Spitalului de Arși din Capitală.  

Potrivit acestora, pacientul a suferit un stop cardio-respirator în avion, el fiind resuscitat de personalul medical timp de 70 de minute.

De altfel, aeronava se reîntorcea în țară din cauza agravării stării de sănătate a pacientului.

Actualizare 18:00 Toboșarul trupei Goodbye to Gravity a intrat în stop cardiac. Avionul care trebuia să-l transporte în Elveția a făcut cale întoarsă.

Printre pacienţii aflaţi în stare gravă în urma tragediei din Colectiv sunt şi trei dintre membrii trupei Goodye to Gravity. Doi au arsuri severe pe corp, care le-au afectat inclusiv căile respiratorii. Unul dintre ei a fost deja transferat în străinătate. În schimb, avionul la bordul căruia se afla toboşarul Bogdan Enache s-a întors pe aeroportul Băneasa la scurt timp de la decolare, după ce tânărul a intrat în stop cardiac.

Bogdan Enache, toboşarul formaţiei, internat până astăzi la terapie intensivă la Spitalul de Arsuri, a plecat la bordul unui avion cu destinaţia Zurich, la cererea familiei. Autorităţile au considerat iniţial transferul imposibil pentru că tânărul nu are asigurare medicală. În cele din urmă, Ministerul Sănătăţii a fost de acord să acopere cheltuielile legate de drum şi spitalizare.

Clipe dificile pentru membrii trupei Goodbye to Gravity

Andrei Galuţ, Alex Pascu, Bogdan Enache, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru. Ei erau Goodbye to Gravity, una din cele mai de succes trupe heavy-metal din România ultimilor ani.

„Nu suntem doar numere/ Suntem liberi/ Trăim!/ Ziua în care renunţăm, / E ziua în care vom muri” spuneau versurile cântecului lor.

Niciunul n-a renunţat. Dar fumul otrăvit, căldura şi buretele care picura aprins din tavan au fost mai mult decât orice om poate îndura.

Chitariştii formaţiei, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, au murit în Club Colectiv.

Ceilalţi trei colegi ai lor, în stare stare gravă, se zbat, de o săptămână să supravieţuiască. Au arsuri puternice pe corp şi pe căile respiratorii, iar organismul le este otrăvit de substanţele toxice emanate de arderea chimicalelor. Respiră cu ajutorul aparatelor şi numai medicii ştiu cu ce eforturi i-au ţinut în viaţă.

Actualizare 13:00. Unul dintre cei doi pacienți care au murit la Spitalul Floreasca era cetățean turc. El a fost operat la sfârșitul acestei săptămâni de o echipă de medici din Turcia. Medicii erau rezervați încă de la început în ceea ce privește șansele lui de supraviețuire.

A doua persoană care a murit era o tânără care avea arsuri pe 60% din suprafața corpului.

12 persoane de la Spitalul de Arsuri ar putea fi externate

Dr. Cristian Nițescu, directorul medical al Spitalului de Arsuri, a anunțat că „mai sunt 20 de pacienți internați; 7 sunt la ATI, unul în stare mai gravă, dar nu necesită intubare și încă 12 care sunt pe secțiile obisnuite.”

„Din cei 7 care sunt la terapie intensivă, unul este neintubat, 6 intubați și din cei intubați pentru 2 se fac demersuri pentru a pleca unul la un spital din Zurich, în Elveția, și unul în Finlanda. Doi sunt netransportabili și la 2 persoane familia nu a fost de acord să plece în străinătate”, a mai spus medicul.

„Ca stare generală, 2 sunt în stare foarte gravă, critica, mai sunt 4 care sunt în stare gravă dar stabilă și încă un pacient care este pe terapie intensiva este dependent de (aparat de - n.r.) oxigen dar este într-o stare mulțumitoare”, a menționat el.

Cristian Nițescu a anunțat că toboşarul trupei Goodbye to Gravity nu va pleca în Franța, ci în Elveția. „Inițial se făcuseră demersurile pentru Franța, nu știu din ce motiv destinația lui finală a rămas Elveția”, a spus medicul, care a precizat că este un trasport la nivelul autorităților.

Până acum de la acest spital au plecat doi pacienți, în Israel și Belgia. De asemenea, vineri au fost externați doi pacienți, iar alți 12 urmează să fie externați zilele următoare. „Au suferit intevenții chirurgicale cu toate ca suprafața lor de arsură nu a fost mare, arsurile de căi respiratorii au fost mai mici”, a precizat dr. Cristian Nițescu.


Actualizare 11:00. Vești triste de la medicii de la Spitalul de Arsuri. O a treia persoană și-a pierdut viața, astfel că bilanțul victimelor din Colectiv se ridică la 44 de morți.

Actualizare 10:00. ERATĂ - La această oră sunt 43 de persoane decedate. Informațiile despre a 44-a persoană care a murit în această dimineață la Spitalul Bagdasar-Arseni au fost înțelese greșit. Decesul a avut loc ieri și a rămas la bilanțul zilei de ieri.

Actualizare 8:05. Două persoane care erau internate în stare extrem de gravă au decedat în această dimineață la Spitalul Floreasca.

Cel puțin opt răniți din Colectiv vor fi transferați azi în Marea Britanie și Ungaria

STAREA RĂNIȚILOR (informațiile se actualizează pe parcursul întregii zile)

Spitalul Elias: Cinci pacienți răniți în incendiu, în Terapie Intensivă; doi dintre aceștia, în stare gravă

Doi pacienți răniți în incendiul din Colectiv sunt în stare gravă la Spitalul Elias, a declarat managerul instituției, Doina Dimulescu.

„Noi mai avem cinci pacienți în Terapie Intensivă. Au fost transferați în două rânduri încă patru pacienți din cei nouă pe care îi aveam în urmă cu două zile. Din cei cinci, doi se află în stare gravă. Ceilalți trei sunt destul de bine, dar sunt pansați pe chirurgie plastică”, a spus medicul, potrivit Agerpres.

Spitalul Bagdasar-Arseni: Patru pacienți sunt în stare critică

„Doi pacienți sunt pregătiți să fie preluați de colegii noștri din Anglia. Sunt pe cale să plece. Ei au fost pansați în continuare și astăzi. Noi ne facem în continuare datoria ca și când ar rămâne la noi. Sunt în aceeași stare”, a spus medicul Mircea Carantino.

El a precizat că întreg corpul medical al spitalului face totul pentru a ține în viață pacienții răniți în Colectiv: „Facem tot ce putem să îi ținem în viață și să treacă de etapele acestea groaznice și să ajungem să îi și reparăm ulterior.”

Spitalul Grigore Alexandrescu: Toți cei șase pacienți internați sunt stabili

„Cinci pacienți cu arsuri și un alt pacient, în secția de toxicologie, venit la cinci zile după accident, care prezintă arsuri de căi aeriene. Sunt stabili. Nu mai avem niciunul intubat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, medicul Raluca Alexandru.

Ea a amintit că un alt pacient, aflat în starea cea mai gravă, a fost transferat la o unitate medicală din Belgia.

Spitalul Floreasca: opt pacienți în stare critică

Florenţa Iancu, medic primar la Spitalul Floreasca, a precizat că cele două persoane au murit la orele 2 și 3 dimineața.
„În momentul de față, în secția de terapie intensivă sunt internați opt pacienți în stare critică . Pentru unul dintre ei se așteaptă o ambulanță aeriană medicalizată pentru transferul în Israel”, a spus medicul.

Spitalul Militar: doi pacienți la terapie intensivă

Florentina Radu Ioniță, comandatul Spitalului Militar, a anunțat că în unitatea pe care o conduce mai sunt internați nouă pacienți, 2 la terapie intensivă și 7 pacienți stabili.
„Cei doi sunt în blocul operator de chirurgie plastică și după ce vor fi pansați și evaluați se va decide dacă este cazul, și bănuim că este cazul, să fie transferați pe secția de chirurgie plastică”, a spus medicul.
„Mai mult de jumătate din pacienți au o stare gravă, dar nu să le pună viața în pericol, evoluția poate să fie imprevizibilă de la oră la oră, dar ei sunt atent monitorizați”, a mai spus medicul.

Florentina Radu Ioniță a mai spus că o pacientă de aici a fost transferată la Viena „în condiții bune, având în vedere că avea o stare destul de gravă, plămâni grav afectați”.

De asmenea, cel mai grav caz de la Spitalul Militar, un student la Politehnică, a fost transferat la Rotterdam. „Transportul a fost destul de dificil, a fost supraviețuit pentru că avea nev de suport de noradrenalină, avionul Spartan este bine presurizat, dar la înălțime sunt jocuri de presiune și înseamnă o cu totul altă provocare pentru medic”, a precizat medicul.

Florentina Radu Ioniță a mai spus că „în acest moment pacienții nu doresc să plece” la spitale din străinătate.


La o săptămână de la tragedia din clubul Colectiv, curg veşti triste de la spitalele din Bucureşti. Ieri, numărul celor care au pierdut lupta cu moartea a crescut aproape de la oră la oră.

Cristian Nițescu, directorul medical al Spitalului de Arsuri: „Au fost pacienți care în ultimele 24 de ore s-au degradat foarte mult și cu toate eforturile noastre nu i-am mai putut resuscita.”

Moartea a atins şi răniţii care fuseseră transferaţi la spitale din străinătate.

Sorin Cîmpeanu, premier interimar: „Din păcate, doi pacienți s-au pierdut imediat după aterizare, unul în salvare, unul imediat la spital în Rotterdam, este vorba despre un pacient român și unul italian.”

În spitalele din București sunt acum internaţi peste 100 de pacienţi, dintre care jumătate sunt în continuare în stare gravă.

În cazul asocierii arsurilor tegumentare cu arsurile inhalatorii, imprevizibilitatea este mereu prezentă, iar indicele de mortalitate oscilează între 30 și 80 la sută. Asta înseamnă că 3 până la 8 pacienți care au acest diagnostic în momentul producerii accidentului și al internării sunt candidați la deces. Indicele major de gravitate, asta înseamnă că mă refer la incidența complicațiilor majore, cu risc vital, se desfășoară în această a doua săptămână”, a spus prof. dr. Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca.

Impresionaţi de suferinţa uriaşă, medicii din străinătate şi-au oferit ajutorul. Au plecat sau urmează să plece răniţi în Olanda, Belgia, Israel, Austria, Norvegia, Suedia. Unii doctori au venit în România să vadă pacienţii înainte de transport.

Sarah Pape, medic chirurg din Newcastle: „Am identificat doi pacienți pe care i-am putea ajuta să fie transferați în UK în unul din centrele noastre speciale pentru arși.”

Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Procedura de selecţie este unică, indiferent de ţara de destinaţie. Practic, decizia aparţine exclusiv medicilor din spitalele unde pacienţii vor fi trimişi. Aceşti medici, cu generozitate, vin special pentru acest lucru în Bucureşti.”

Toate cheltuielile care ţin de transport și tratament vor fi decontate de stat. 

Citiți și

A cincea seară de proteste la București și în țară

Cristian Popescu Piedone a fost arestat

CONFUZIE. Rudele unui pacient transferat la Viena au fost trimise la Bruxelles