Un bărbat a încercat să intre în România cu o mașină de 100.000 de lei, dar a rămas fără ea la graniță

Data actualizării: Data publicării:
Autoturismul Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei, figurează ca fiind furat din Germania.
Autoturismul Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei, figurează ca fiind furat din Germania. Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră de la vama Petea, din judeţul Satu Mare, au descoperit la controlul de frontieră un autoturism Volkswagen Touareg, în valoare de peste 100.000 de lei, care figurează ca fiind furat din Germania.

S-a întâmplat sâmbătă dimineața, când un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Cluj a încercat să intre în țară prin vama Petea, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Touareg din 2014, înmatriculat în Germania.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Germania.

Drept urmare, mașina în valoare de 100.000 lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tăinuire.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri