UTILITAR. Ce acte sunt necesare pentru căsătoria civilă

Data publicării:
acte

Primul pas pentru legalizarea vieţii în doi este vizita la medicul de familie. Acesta vă eliberează o trimitere către un laborator de analize. Cu rezultatele investigaţiilor medicale, vă întoarceţi la acelaşi medic de familie, care vă va înmâna un certificat medical prenupţial.

Cu două săptămâni înainte de data stabilită pentru cununia civilă trebuie să ajungeţi la Oficiul de Stare Civilă. Aici, veţi plăti o taxă de 25 de lei şi veţi depune un dosar care va conţine : cărţile dumneavoastră de identitate în copie şi în original, la fel şi certificatele de naştere, dovada că aţi achitat taxa de căsătorie şi, nu în ultimul rând, certificatul medical prenupţial. De la ofiţerul stării civile veţi primi în schimb o adeverinţă cu data şi ora la care se va oficia căsătoria dumneavoastră.

Cu 24 de ore înaintea căsătoriei, cei doi soţi trebuie să ajungă din nou la Oficiul pentru Stare Civilă, pentru a confirma viitorul mariaj. Tot atunci, viitoarea soţie va trebui să spună dacă va purta sau nu numele viitorului soţ. În cazul în care cei doi vor purta după căsătorie acelaşi nume de familie, buletinul soţiei va fi anulat.

Şi a sosit ziua cea mare, iar dumneavoastră trebuie să fiţi la Oficiul de Stare Civilă cu cel puţin 20 de minute înainte de ora stabilită. Veţi intra în sala cununiilor, unde vă va întâmpina ofiţerul de stare civilă. După ceremonie, care va dura aproximativ 15 minute, ofiţerul de stare civilă vă va înmâna certificatul de căsătorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...