Sari la conținut

Utilitar | Cum se depune o reclamaţie la ANPC

Sfatul inspectorilor este să recurgeţi la reclamaţie doar după ce aţi încercat să rezolvaţi pe cale amiabilă problema cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii economice. Sesizarea se face în nume personal.

În document trebuie să specificaţi datele dumneavoastră de contact şi pe cele ale comerciantului. Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează. Daţi detalii cu privire la aspectele reclamate şi specificaţi ce pretenţii aveţi.

La reclamaţie ataşaţi şi documente care să probeze ce susţineţi, precum facturi sau bonuri fiscale, chitanţe, contracte sau certificate de garanţie. Reclamaţia sau sesizarea poate fi făcută în scris şi se depune personal la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor pe raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic pe care îl reclamaţi. Cei care vor să scape de acest drum pot depune online.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, ANPC va trebui să comunice un răspuns. Acest termen poate fi prelungit cu 15 zile în cazul în care este nevoie de o cercetare mai amănunţită. Dacă între timp v-aţi înţeles cu operatorul economic, vă puteţi retrage reclamaţia, dar pentru asta va trebui să completaţi un alt formular.

Reclamaţia la ANPC

-în scris / on line

-date personale

-date comerciant

-documente probă

Obligativităţi ANPC

- răspuns în 30 de zile

- termenul poate fi prelungit cu 15 zile