Sari la conținut

V. Ponta: "Dacian, pentru această gafă impardonabilă să îţi prezinţi scuze!"

 

„Este prima dată când nu e cazul să îl mai iert pe Dacian Cioloș, pentru că în acest caz mitocănia este prea evidentă (și credeam că nu îl caracterizează)!

Având în vedere faptul că el personal și Guvernul său nu au absolut niciun merit legat de proiectul de la Deveselu, dar și faptul că aliații NATO și cei americani știu foarte bine cu cine au luat decizii și cu cine au lucrat din 2011 până acum, era absolut normal să invite la momentul de inaugurare pe cei care chiar au o contribuție la asta!

Și sper că Dl. Cioloș nu suferă de boala numită "Iohannită" - adică să îți asumi ce fac alții doar pentru că tu ești total incapabil să faci ceva!

Dacă pe Băsescu, pe Gabi Oprea și pe mine nu îi dă voie Iohannis să ne invite (după ce a fost prins că a furat o casă nici eu nu vreau să mă afișez cu el că mă compromit) cel puțin pe Mircea Dușa, Titus Corlățean și Bogdan Aurescu era de bun simț să îi văd la ceremonie!

Dacian, aștept cu încredere ca pentru această gafă total impardonabilă să îți prezinți scuzele cuvenite! Să nu mă dezamăgești te rog!”, este mesajul lui Victor Ponta.