Sari la conținut

Vacanţe, bijuterii și mașini de lux pe banii statului. Foști directori ai CARE România au decontat până și articole de pescuit

Neregulile sunt incluse într-un raport întocmit de Corpul de Control al Guvernului, care a calculat şi prejudiciul provocat de foştii şefi ai companiei: peste 23 de milioane de lei în perioada 2010-2013.

Cel mai cheltuitor s-a dovedit a fi Radu Frîncu, fostul director al companiei de asigurări. Acesta s-a plimbat cu prietenii şi familia la Ibiza, Nisa şi Paris, în vacanţe de mii de euro, decontate din banii firmei.

Iar cheltuielile nu se opresc aici. Radu Frîncu şi-a cumpărat şi anvelope pentru maşina sa, dar şi diverse cadouri de lux de peste 100.000 lei.

Nu este singurul care a profitat de funcţie. Inspectorii Corpului de Control au descoperit că şi Constantin Banu, fost membru al directoratului firmei de asigurări, a făcut diverse deconturi, de la articole de pescuit la vacanțe de lux cu familia.

Guvernul anunţă că va sesiza Parchetul pentru aceste nereguli.

Vacanţe în străinătate pe banii statului: Radu Frîncu, preşedinte al directoratului CARE

- deplasare Bucureşti - Ibiza: 2.372 lei

- deplasare Bucureşti - Nisa: 15.954 lei

- deplasare la Disneyland Paris, cu familia: 2.131 euro

- mese la restaurant pentru soţie: 3.363 lei

Sursa: Corpul de Control al Guvernului

Deconturi de lux pe banii statului: Radu Frîncu, preşedinte al directoratului CARE

- anvelope maşină: 8.325 lei

- bilete de avion pentru 7 persoane: 134.612 lei

- brăţări, eşarfe, butoni şi un telefon de lux: 103.337 lei

- consultanţă de imagine la Milano: 3.000 euro

Sursa: Corpul de Control al Guvernului

Deconturi de lux pe banii statului: Constantin Banu, membru al directoratului CARE

- bunuri de lux

- articole de pescuit

- vacanţe de lux cu familia

Sursa: Corpul de Control al Guvernului