VIDEO Cum arată trotuarele de la Piaţa Unirii la patru luni după reabilitare: pavaj spart, stâlpi distruşi, ciment împrăştiat

Data publicării:
trotuare

La nici patru luni de la terminarea lucrărilor, s-a ales deja praful de o investiţie de peste jumătate de milion de euro. Trotuarele din Piaţa Unirii, una dintre cele mai circulate zone din Capitală, arată aproape la fel ca înainte să fie reabilitate, cu pavaje sparte, stâlpi distruşi sau bucăţi de ciment lăsate la întâmplare. Vina este aruncată pe cei care şi-au instalat acolo tarabele cu mărţişoare. Lucrarea nu a fost nici măcar recepţionată, iar constructorul trebuie să facă reparaţiile necesare dacă vrea să fie plătit.

Nu au trecut nici măcar patru luni de când muncitorii au pus ultima placă de granit în Piaţa Unirii. Gropile din trotuar şi bucăţile de ciment îi duc însă acum pe trecători cu gândul la cu totul altceva decât la un trotuar modern.

Cele două trotuare au fost reabilitate anul trecut. A fost schimbat pavajul, au fost instalaţi stâlpi de protecţie şi au apărut suporturi moderne pentru flori, numai că acum, zona arată deplorabil. Plăcile de granit au început să se desprindă şi să se spargă, astfel încât se pot deplasa foarte uşor. Nici stâlpii de protecţie nu au rezistat prea mult: fie au fost loviţi, fie lipsesc deja.

Administraţia Străzilor dă vina pe comercianţii care şi-au instalat tarabele pentru târgurile de mărţişor. Instituţia arată cu degetul şi spre primăriile de sector, care au dat autorizaţii fără să verifice modul în care vânzătorii protejează zona.

De 1 şi 8 martie, Primăria Sector 3, respectiv Primăria Sector 5 au emis autorizaţii de comercializare a accesoriilor cu ocazia Mărţişorului, comercianţii amplasându-şi tarabe pe trotuarul din faţa Magazinului Unirea. La finalul celor 8 zile, inspectorii ASB au fotografiat bunurile distruse”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Străzilor Bucureşti remis Digi24.

Pentru că lucrarea are o garanţie de doi ani, Administraţia Străzilor îi cere constructorului să facă reparaţii. Firma care s-a ocupat de lucrări spune că în sarcina sa revine doar refacerea pavajului, care a fost distrus din neglijenţa celor de la ASB.

O să înlocuim dalele de granit sparte sau deteriorate. Am şi făcut solicitare scrisă la Administraţia Străzilor să monteze stâlpişorii aceia de protecţie, că erau maşini intrate pe parcare, inclusiv o macara”, a declarat într-o intervenţie telefonică la Digi24 Cătălin Popescu, director general adjunct Euroconstruct.

Lucrările de modernizare a trotuarelor din Piaţa Unirii au durat mai bine de un an şi au costat peste 600.000 de euro, bani din bugetul Primăriei Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri