Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Primele lecții practice pentru cadeții Marinei Române

În acest fel, tinerii marinari se vor familiariza cu toate sistemele unui vapor, înainte să plece în voiaje lungi.

Cea mai nouă activitate a echipajului de pe Mare Nigrum este să instruiască tinerii lupi de mare în tainele marinăriei.

Prima oprire a fost în camera de comandă. De viitorii cadeţi s-a ocupat Constantin Paiu, comandantul navei.

„Mereu, fiind cercetare, e ceva nou. Cum se spune: de două ori pe apă nu calci în acelaşi loc. Este considerată cam cea mai mare navă din Marea Neagră. Mai sunt şi celelalte state, dar poate nu la nivelul de competitivitate ca aceasta”, precizează Constantin Paiu.

„Ne pregătim intens pentru că anul acesta se pare că o parte din noi vor pleca în cadeţie. Va fi primul contact real cu marea”, spune un cadet.

Mare Nigrum a fost construită în 1971 şi până în 1989 a fost pescador. Transformarea sa în navă-laborator a însemnat şi retehnologizarea, aşa că acum la bordul vasului sunt laboratoare de hidrologie, biologie, geochimie, iar de curând a apărut şi unul de seismo-acustică.

Pentru cadeţi este prima dată când păşesc într-un laborator modern.

Ceea ce cadeţii învaţă pe navă cântăreşte mult mai mult decât ceea ce acumulează într-o sală de curs, fapt confirmat chiar de formatori.

„Parte din noţiuni se discută, se predau, se regăsesc, se analizează în aparatura sau displayul de aici de la bord. Deci este un exerciţiu extraordinar de util”, spune Stelian Cojocaru, directorul Colegiului Nautic Român.

Săptămânal, cadeţii de la Colegiul Nautic Român vor reveni pe navă.