Sari la conținut

Viscol de aprilie în nordul ţării

În nordul judeţului Suceava, viscolul a început cu puţin înaintea prânzului. În doar o oră, maşinile care mergeau pe drumul european 85, spre graniţa cu Ucraina, au rămas blocate în câmp.

Un microbuz şi mai multe camioane s-au răsturnat, iar pompierii şi maşinile de deszăpezire au avut probleme pe drum.

În Suceava a nins şapte ore, iar meteorologii spun că vântul a bătut chiar şi cu 100 de kilometri pe oră.

În Maramureş, doi meteorologi de la staţia din Munţii Rodnei au fost prinşi de o avalanşă, în timp ce coborau pentru schimbul de tură. 11 salvamontişti şi jandarmi montani au urcat pe munte pentru a-i salva pe cei doi.