Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc din Cluj-Napoca, după ce un autoturism a luat foc în parcarea din subsolul imobilului

Data actualizării: Data publicării:
pompieri la stingerea nui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc
Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc din Cluj-Napoca, după ce un autoturism a luat foc la în parcarea din subsolul imobilului.

Zeci de persoane au fost evacuate, sâmbătă după amiază, dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Cluj Napoca după ce un autoturism parcat la subsolul imobilului a luat foc. Incendiul a fost lichidat de către pompieri.

Incidentul s-a produs sâmbătă după amiază, într-un bloc situat pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj Napoca. Focul a fost stins rapid, însă în urma evenimentului s-au produs degajări mari de fum, motiv pentru care echipajele de intervenţie au decis evacuarea locatarilor.

În total, 35 de persoane au fost evacuate din blocul de locuinţe, două dintre acestea fiind evaluate la faţa locului de către echipajele medicale, potrivit News.ro.

Este vorba de un bărbat care acuză o contuzie la o mână şi o femeie care a suferit cel mai probabil un atac de panică, transmit oficialii ISU Cluj.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri