Sari la conținut

Vreme rea în toată țara. Cod galben de inundații în Moldova

Meteorologii atenționează că  vremea se înrăutățește în toată țara. Ei au emis o informare valabilă de duminică, de la ora 14:00, până luni, la ora 9:00, interval în care va ploua destul de abundent, la munte va ninge și vor fi intensificări ale vântului.

 

Mihai Timu, meteorolog: „Începând cu orele prânzului, până mâine dimineaţă ne aşteptăm la ninsori în zona Carpatiilor Orientali, cu intensificări ale vântului. Fenomenele de iarnă au inceput în mona montană a judeţelor Neamţ şi Suceava, motiv pentru care informarea a fost dublata de cod galben, până la 19.30. Vorbim de ninsori moderate, cu rafale de vânt, ceea ce conduce la vizibilitate scăzută. E posibil să coboare şi către partea de sud a Carpaţilor Orientali, către Bacău, Harghita, Covasna, în timp ce în restul teritoriului ploile vor continua moderate, cu cantităţi de 10 - 15 litre pe metru pătrat. Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă. S-a mai întâmplat şi în alţi ani să avem ninsori timpuri. Pentru data din calendar trebuie să ţinem cont de aceste fenomene care au venit timpuriu. Până mercuri vorbim de o vreme deosebit de rece în centru, sud şi est. În Bucureşti ar trebui să avem, la această dată, 19 grade însă azi şi în zilele următoare maximele nu vor depăţi 11 grade. Cel mai frig este în zona Moldovei, acolo vorbim de abateri cu 10 grade mai mici. În acest momemt sunt maxime de 1 grad Celsius la Suceava şi Neamţ, unde ploaia s-a transformat în lapoviţă şi ninsoare.”


 

ACTUALIZARE.  Cod galben de ninsori în nordul ţării. Sunt vizate judeţele Neamţ şi Suceava. Detalii, aici.

ACTUALIZARE. În Moldova este şi risc de inundaţii. Hidrologii au emis un cod galben pe râurile din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi.

ACTUALIZARE.  Două trasee turistice din masivul Ceahlău, judeţul Neamţ, au fost închise din cauza copacilor puşi la pâmânt de zăpadă. Este vorba despre cele dinspre Durău spre Cabana Dochia. Pentru că a nins puternic, ieri, câţiva turişti aventuraţi pe munte, au avut nevoie de ajutor întrucât nu au mai văzut potecile şi nici marcajele. La peste 1.400 de metri altitudine, stratul de zăpadă măsoară aproape un metru. Meteorologii anunţă în continuare ninsori.


 

În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40...50 km, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.
În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20...25 l/mp.