Sari la conținut

Averi de milioane de euro blocate de procurori

Primul semestru al anului a adus şi premiere în dosarele de corupţie - într-un singur caz, cel al unui fost membru al Guvernului, s-a pus sechestru pe o întreagă galerie de artă.

În ceea ce priveşte sumele confiscate prin decizii definitive de condamnare, acestea se ridică la 137 de milioane de euro. În primele şase luni ale anului, procurorii anticorupţie au trimis în judecată 110 dosare, iar în majoritatea au fost descoperite prejudicii.

Pentru a recupera sumele pierdute de stat sau de societăţile finanţate de la buget, procurorii au blocat bunurile şi banii celor trimişi în judecată. Valoarea acestora este estimată la 149 de milioane de euro, adică două treimi din suma pentru care s-a pus sechestru în tot anul trecut. În unele cazuri, anchetatorii au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru depozitarea bunurilor ridicate la percheziţii. Mai bine de 200 de tablouri, desene şi schiţe, unele semnate de pictori celebri, descoperite în cazul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov au fost depozitate în condiţii speciale la Muzeul Naţional de Artă.

Dacă se va dovedi în instanţă că lucrările au fost plătite cu banii de mită, vor rămâne ale statului, iar vizitatorii vor putea să le admire. Sute de case, apartamente şi terenuri au fost blocate, iar proprietarii certaţi cu legea nu le pot vinde până la încheierea procesului. Primarul Sectorului 5 are sechestru pe două case în Bucureşti. Una dintre ele este situată chiar în centrul Capitalei.

O maşină este de asemenea sechestrată de procurori şi mai multe ceasuri de lux. Valoarea acestor bunuri nu este însă suficientă pentru a acoperi prejudiciul estimat de anchetatori la aproximativ 60 de milioane de euro. Statul are de recuperat peste 26 de milioane de euro de la cei condamnaţi pentru corupţie în prima jumătate a anului. Suma depăşeşte bugetul alocat Direcţiei Anticorupţie pentru tot anul în curs. Iar instituţiile şi firmele păgubite au de recuperat, prin decizii definitive, alte 110 milioane de euro.  

Pe aceeași temă