Bărbat condamnat la închisoare, prins când încerca să fugă din ţară

Data publicării:
politia de frontiera

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Prahova, condamnat la patru ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, a fost prins de poliţiştii de frontieră constănţeni în timp ce încerca să fugă din ţară pe la Vama Veche, el fiind predat Penitenciarului Poarta Albă.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, pentru efectuarea formalităţilor specifice, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din judeţul Prahova, pasager într-un autoturism înmatriculat în România.

„Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse de patru ani cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost predat către Penitenciarul Poarta Albă pentru a fi încarcerat.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri