Sari la conținut

Cerere de ridicare a imunității pentru Elena Udrea și Ion Ariton. Rudel Obreja, adus cu mascații la DNA

Actualizare 14.25. Fostul președintele al Federației Române de Box a fost adus cu mascații la sediul DNA. Rudel Obreja a negat acuzațiile formulate de procurori.

Nici măcar nu știu despre ce dosar e vorba... în afară de Gala Bute. N-am de ce să fiu vinovat. Tot ce am făcut în Gala Bute a fost legal, perfect legal”, a declarat Rudel Obreja.



Actualizare 13.13. Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea la Ministerul Turismului, a fost dus la audieri la sediul Direcției Naționale Anticorupţie. El nu a făcut declarații.


Actualizare 12.30. Ion Ariton a declarat că informațiile conform cărora ar fi recunoscut implicarea în Dosarul Bute sunt false.

Senatorul PDL de Sibiu cere ca ancheta să se încheie definitiv, motiv pentru care va cere colegilor să se permită anchetarea sa.

„Ancheta își urmează cursul. N-o să cer colegilor mei să tergiverseze ancheta, dimpotrivă, vreau să se termine cât mai repede. De patru ani se tot discută de Gala Bute, cred că e cazul să se încheie”, a declarat Ion Ariton pentru presa locală.

Citiți și: C. P. Tăriceanu: Solicitarea DNA pentru ridicarea imunității senatorului Ion Ariton a fost retrimisă la Procuratură

Actualizare 11.00. Procurorii DNA efectuează percheziții și la domiciliul din Corbeanca al lui Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, vizat și el în dosarul Gala Bute.

Procurorii spun că Ștefan Lungu, în perioada în care ocupa funcția de consilier la Ministerul Dezvoltării, ar fi luat în repetate rânduri diverse sume de bani de la o firmă privată. Rolul acestuia ar fi fost de a influența deciziile funcționarilor din ministerul în care lucra.

Descinderi au loc și la un fost angajat al Ministerului Dezvoltării, în localitatea Snagov. El ar fi controlat firma care l-ar fi finanțat pe Ștefan Lungu. Procurorii DNA spun că banii erau furnizați prin contracte fictive încheiate cu firma controlată de mama lui Ștefan Lungu.

Perchezițiile au loc și la domiciliul lui Cornel-Cristian Resmeriţă, primarul din Lupeni, unul dintre cei mai bogați edili din județul Hunedoara.


Actualizare 10.25. Gazeta Sporturilor citează surse DNA care spun că fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a recunoscut implicarea Elenei Udrea în dosarul Gala Bute.

Actualizare 10.00. Procurorii DNA solicită Parlamentului ridicarea imunității pe numele deputatului Elena Udrea.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, membru al Camerei Deputaților care, în perioada în care se presupune că a săvârșit faptele, a îndeplinit funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii o acuză pe Elena Udrea de infracțiuni privind abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, dar și de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Digi24 a încercat să obțină o primă reacție în acest caz de la Elena Udrea, însă fără succes. 

În cadrul aceluiași dosar, procurorii DNA cer ridicarea imunității în vederea urmării penale în ceea ce-l privește pe fostul ministru al Economiei Ion Ariton. Suspiciunile în ceea ce-l privește pe actualul senator sunt de participație improprie la abuz în serviciu și de folosirea influenței în scopul obținerii de informații necuvenite.

Citiți și: GALA BUTE. Cătălin Tolontan: Există suspiciunea că Elena Udrea a semnat ceva, dar nu documente principale

Procurorii DNA au reluat în forță ancheta în dosarul „Gala Bute” în încercarea de a strânge mai multe probe. Dosarul se află de mai mulți ani în atenția procurorilor anticorupție. Este vorba despre modul în care s-a finanțat și s-a organizat Gala Bute în anul 2012, eveniment organizat de Ministerul Turismului și Dezvoltării în perioada în care era condus de Elena Udrea.

Cele mai multe fonduri au fost europene, iar procurorii au deschis o anchetă pentru că au informații că fondurile europene, aproximativ un milion de euro, ar fi fost direcționate în mod discreționar de către Rudel Obreja prin complicitatea unor funcționari din Ministerul Dezvoltării și Ministerul Economiei către anumite firme, iar o mare parte din acești bani ajungea tot către fostul președintele al Federației Române de Box. 

Coomunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene.

În cursul dimineții de 2 februarie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 18 de locaţii (sedii ale unor societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice) situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.” 

Dosarul "Gala Bute" anchetează modul în care s-a organizat gala de box din 2011, când Elena Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Știre în curs de actualizare.