Sari la conținut
News Alert

Comisia Juridică a amânat luarea unei decizii privind ridicarea imunității în cazul deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Marko Attila

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă a deputaților Florin Cătălin Teodorescu și Marko Attila, cercetați în dosarul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, privind o despăgubire ilegală făcută de ANRP.

La ieșire deputatul Cătălin Teodorescu a declarat că amânarea este normală, deoarece nu a avut timp să studieze probele. 

"Era normal să existe această amânare. Nu am apucat să vedem dosarul. Am fost ieri anunțat că a venit dosarul, nu am apucat să vedem probele, e al doilea motiv pentru care să existe această amânare. Trebuie să vedem probele mai întâi. Din câte știu eu, în ceea ce mă privește, nu există, decât singura probă că am făcut parte din acea comisie. A declarat Cătălin Teodorescu la ieșirea de la discuțiile cu Comisia Juridică." a spus Teodorescu.

Citiți și:

Dosarul Bica”. DNA cere Parlamentului încuviințarea arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu. A fost reținută și fosta șefă a ANRP

DNA cere aviz pentru arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila