Sari la conținut

Deputatul Florin Popescu rămâne cu imunitatea: "Am cerut şi sprijin divin"

 

ACTUALIZARE 13.31. Deputaţii au respins solicitarea DNA.

Deputatul Florin Popescu îşi păstrează imunitatea.

Oricine trece prin asta are emoţii. La noi există o tradiţie veche creştinească şi am cerut şi sprijin divin şi văd că m-a ajutat şi îi mulţumesc pe această cale”, a spus Florin Popescu, după votul din Parlament.


DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deputaţii din Comisia Juridică nu au fost de acord cu arestarea preventivă a lui Florin Popescu. Au fost 15 voturi împotriva arestării deputatului şi şapte pentru. Votul final îl va da Plenul.

Plenul Camerei Deputaţilor nu a avut însă cvorum şi nu a dat curs acestei solicitări.

„În anul 2012, Florin Popescu, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița al unui partid politic, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale (denunțător în cauză) cantitatea de 60 sau 70 tone pui (grill), cu o valoare de peste 400.000 lei, pentru a o distribui cetățenilor în scop electoral, în contextul campaniei electorale din luna iunie 2012.

Pentru a împiedica descoperirea faptei de corupție, omul de afaceri respectiv a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Popescu Florin Aurelian cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una din firmele omului de afaceri denunțător, la cererea acestuia din urmă”, spun procurorii.

Cele 60 de tone de pui cerute de deputatul Florin Popescu unei firme au ajuns la alegătorii din Târgovişte, Pucioasa şi alte unsprezece localităţi din judetul Dâmboviţa. Carnea a plecat din depozitele administratorului Avicola Crevedia şi a ajuns în frigiderele unei alte societăţi. Pentru a nu da de bănuit, cei care au transportat şi depozitat carnea au fost informaţi că urma ca alimentele să fie donate. Toate informaţiile apar în dosarul ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.