Doi bărbaţi din Olt au fost reţinuţi pentru evaziune fiscală. Unul dintre ei este Remus Rădoi, implicat în cazul Caracal

Data actualizării: Data publicării:
remus radoi

Doi bărbaţi din comuna Redea au fost reţinuţi, joi după-amiază, pentru evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului unei societăţi pentru a favoriza o altă societate, iar unul dintre ei este Remus Rădoi, implicat în cazul Caracal, transmite Agerpres.

„În această după-amiază, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi, de 34 şi 42 de ani, din comuna Redea, judeţul Olt, cercetaţi într-o cauză aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului unei societăţi pentru a favoriza o altă societate. În fapt, cei în cauză, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale specializată în activităţi de pază şi protecţie, în perioada ianuarie 2016 - august 2019, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ar fi asigurat declararea şi înregistrarea în evidenţa contabilă de achiziţii nereale, de la mai multe societăţi furnizoare, în baza cărora a fost dedus nelegal TVA, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale în sumă de 245.937 de lei”, a informat IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, în perioada 2018-2019, cei doi ar fi folosit resursele financiare ale societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, şi anume, pentru a favoriza o altă societate pe care o administrau, producând astfel un prejudiciu de 459.735 de lei.

Unul dintre cei doi este, potrivit unor surse judiciare citat de Agerpres, Remus Rădoi, cunoscut din cazul Caracal, care administra două firme de pază la care ar fi apelat fostul adjunct al IPJ Olt Nicolae Alexe pentru găsirea Alexandrei Măceşanu.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Navale Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, efectuează joi seara alte şapte percheziţii domiciliare, în judeţul Olt, într-o altă cauză, din domeniul achiziţiilor publice, în care sunt cercetate aceleaşi persoane.

Activitatea a beneficiat de suportul D.O.S. - I.G.P.R şi B.O.S. Craiova şi de sprijinul unei grupe de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Remus Rădoi a fost reținut pentru 24 de ore și în luna martie a acestui an, după ce a fost depistat de poliţişti pentru a doua oară într-o lună conducând autoturismul, deşi avea permisul suspendat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...