Sari la conținut

Dosar după alegerile locale. Marian Petrache va fi anchetat de DNA

Dosarul a fost deschis după ce în presă a apărut o înregistrare în care preşedintele PNL Ilfov, Marian Petrache, vorbea despre o strategie de aducere a oamenilor la vot. Liderul liberal a spus că nu a făcut nimic ilegal, dar poliţia Ilfov în schimb s-a autosesizat şi a deschis un dosar pentru suspiciuni de corupere a alegătorilor, la aproximativ o săptămână după alegerile locale. 

Poliția s-a sesizat din oficiu pentru suspiciuni de coruperea alegătorilor, însă din cercetări se pare că au rezultat suspiciuni de alte infracțiuni care intră în competența DNA, astfel că s-a luat decizia trimiterea dosarului la procurorii anticorupție, relatează Andreea Georgescu, reporter Digi24.

Înregistrarea de la ședința PNL Ilfov:

Marian Petrache: Trebuie să aduci 6000 de oameni la vot. (...) Băi, ai 15 secţii de votare, hai să lămurim.

Membru PNL: Plecăm de aici cu maşinile?

Marian Petrache: Da.

Membru PNL: Dacă îi aducem cu maşinile, Poliţia ne va hăitui, ne vede o dată, de două ori, de trei ori. E periculos!

Marian Petrache: Poliţia nu zice nimic, nu va ţine cont de nimic în ziua alegerilor. Să nu fii cu bani, atâta tot.

(...) Aşa, primul exemplu major e când azi am făcut manifestarea fără nicio autorizare, nu ne-a oprit nimeni.

(...) M-au sunat de la Poliţie, de la Jandarmerie... Băi, regula e asta, vă opresc, vă dispersez, vă dau amendă.

Marian Petrache spune însă că în conversaţie era vorba doar despre strategie: „Toate partidele sunt organizate pe registre electorale şi votanţi. Eram în campanie şi îi spuneam stategia de campanie. Nu scrie nimeni de încălcarea legii. Cineva zice de bani, eu spun că dacă umblaţi cu bani vă ia Poliţia”, a declarat liderul PNL Ilfov.