Sari la conținut

Sentința definitivă în dosarul dezafilierii „U” Craiova, amânată

Sentința în dosarul dezafilierii echipei de fotbal „U” Craiova în care Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au fost condamnați în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare a fost amânată pentru data de 15 iunie.

sandu dragomir

Foto: Agerpres

ACTUALIZARE 10:50Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, miercuri, pentru 15 iunie, pronunţarea privind pedepsele pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi pentru fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir, în dosarul referitor la excluderea clubului de fotbal Universitatea Craiova din campionatul intern, în care au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Decizia pe care magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmau să o ia miercuri în acest caz ar fi fost definitivă, însă instanţa bucureşteană a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie.

La ultimul termen al procesului, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse orientate spre maxim atât pentru Mircea Sandu, cât şi pentru Dumitru Dragomir.

Mă aşteptam la o asemenea amânare, e un dosar foarte complex. E o sentinţă chiar foarte grea. Eu cred că se va da verdictul pe 15 iunie. 99% cred că atunci se va da sentinţa. Lucrurile sunt foarte clare, nu am nicio emoţie. Repunerea în drepturi se va face la momentul faptelor, deci 20 iulie 2011, când echipa era în Liga 2. Nu mă bucur de nimeni care ajunge la închisoare, dar în cazul ăsta s-au făcut fapte extrem de urâte şi de grave. De ce e suma astronomică? Eu nu pot să vorbesc de bani, cât timp nu am o sentinţă definitivă. Aştept să se pronunţe instanţa”, a declarat Adrian Mititelu, la Digi Sport Matinal.

În primă instanță, Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare


Decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti va fi definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse orientate spre maxim atât pentru Mircea Sandu, cât şi şi Dumitru Dragomir.

Dumitru Dragomir le-a spus magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti că Adrian Mititelu a fost victima propriului jurist şi că se bazează pe declaraţiile acestuia. De asemenea, fostul preşedinte al LFP a susţinut că este „total nevinovat”, că nu are „nicio tangenţă” cu acest proces şi că de 15 ani el nu doarme noaptea şi a „albit total”. „Mi-a explicat juristul cum că Mititelu a semnat o convenţie între club şi LPF prin care se angaja să respecte regulamentele. Toată lumea face trimitere la jucătorii pierduţi de Craiova. Contractul dintre jucător şi club e tabu. Daca erau plătiţi, ei nu cereau să fie liberi de contract. Ei nu au înregistrat contractele în contabilitate ca să nu plătească taxe. A fost sfătuit prost. I-am dat două săptămâni să-şi retragă plângerile. Ce clemenţă mai.mare vreţi? Acum mi-am dat seama că Mititelu a fost împins de.jurişti. Dacă în ţara asta nu se respectă legea, statutele şi regulamentele, va fi haos. Am gura mare, dar nu am încălcat niciun paragraf de lege. De şapte ani nu vorbesc cu Piţurcă. Eu am ţinut doi ani U Craiova pe banii mei. Toată lumea te acuză de fel de fel de tâmpenii şi spun că am zis nu ştiu ce la televizor. La câte am spus eu la televizor (...) Nu am dormit noaptea în ultimii 15 ani. Am albit total”, le-a spus Dragomir magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.

La rândul lui, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu a susţinut în instanţă că nu a „apelat la niciun leu din bugetul ţării” şi că i se pare de neînţeles ceea ce i se întâmplă. „Am fost crescut într-o familie modestă, dar cu respect. Am terminat toate treptele şcolarizării la zi, am fost fotbalist de ligă de la 17 ani şi jumătate, am jucat peste 400 de meciuri de prima ligă şi am marcat peste 200 de goluri. Am învăţat să citesc şi să scriu regulamente. Începând cu 2007 am fost membru în Comitetul Executiv al UEFA. Am reuşit pe.proiectele întocmite să aducem peste 10 milioane de euro bani pentru investiţii. Nu am apelat la niciun leu de la bugetul statului. Faţă de ceea ce am făcut pentru această ţară, mi se pare de neînţeles ceea ce mi se întâmplă. Nu am comis nicio ilegalitate. Sunt nevinovat cum sunt toţi ceilalţi care au votat pentru excluderea clubului. N am încălcat nicio lege, nu am avut în intenţie să facem rău cuiva”, le-a spus Mircea Sandu magistraţilor.

De asemenea, mandatarul LPF s-a adresat şi el instanţei, spunându-le magistraşilor că prin decizia lor, prin nivelul despăgubirilor cerute, ar putea distruge fotbalul din România. „Imaginaţi-vă că hotărârea dumneavoastră, prin nivelul despăgubirilor cerute, înseamnă distrugerea începând de azi a fotbalului românesc, a sportului cu cel mai mare impact social şi comunitar din România. Pot rămâne fără loc de muncă zeci de mii de jucători, antrenori, arbitri. Va rog să vă imaginaţi dizolvarea tuturor competiţiilor organizate de LPF. Va rog să va imaginaţi că România nu ar mai avea echipe naţionale. Imaginaţi va că România ar putea pierde şansa de organiza Euro 2020. Rog să vă imaginaţi că sute de sate şi municipii ar rămâne fără activităţi sportive. Generaţii întregi de copii vor trăi fără a practica fotbalul”, a susţinut mandatarul LPF.

În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei şi, dacă decizia va fi menţinută de instanţa de apel, vor fi obligate să publice hotărârea de condamnare.

În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în iunie 2013, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru.

Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, prin încălcarea gravă a statutului federaţiei. În acest sens, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.