Sari la conținut

Explicații. De ce a fost înlocuit magistratul care judeca dosare grele de politicieni

Decizia de înlocuire a Anei Maria Dascălu în completul care judecă procesele lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu a fost luată pentru „a-i da posibilitatea magistratului să motiveze hotărârile, până la data încetării activităţii”, au precizat reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ana Maria Dascălu se va pensiona şi a fost înlocuită în complet de către Constantin Epure.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii ÎCCJ, dosarele nr. 2553/1/2016 privindu-l pe Călin Popescu Tăriceanu şi nr. 2628/1/2016, privindu-l pe Dragnea Liviu Nicolae, „au fost repartizate aleatoriu, în sistem informatic, cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare”.

La data înregistrării celor două dosare, ”doamna judecător Ana Maria Dascălu, care face parte din compunerea Completului C2, se afla în activitate în baza avizului anual pentru menţinerea în funcţie, acordat de Consiliul Superior al Magistraturii”, relatează News.ro.

„Având în vedere că la data de 31.10.2017 urmează să expire avizul anual pentru menţinerea în funcţie a doamnei judecător Ana Maria Dascălu, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 iunie 2017, a hotărât ca, începând cu data de 4 septembrie 2017, odată cu reluarea activităţii după terminarea vacanţei judecătoreşti, doamna judecător să fie înlocuită din compunerea Completului C2 cu unul din judecătorii promovaţi la instanţa supremă în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada ianuarie – 31 mai 2017”, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, măsura a fost adoptată având în vedere stadiul celor două procese şi „pentru a-i da posibilitatea magistratului să motiveze, până la data încetării activităţii, hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele la soluţionarea cărora a participat”.

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, va fi reluat de la zero, au decis, marţi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a fost luată în condiţiile în care judecătoarea Ana Maria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din acest complet, fiind înlocuită de Constantin Epure.

Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. Avocaţii au fost de acord cu reluarea procesului, astfel că instanţa supremă a stabilit un nou termen pentru data de 3 octombrie. Primul termen pe fond al acestui proces a fost în 31 ianuarie.

O decizie similară a fost luată, marţi, de instanţa supremă şi în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă. Magistraţii au decis reluarea procesului, iar un nou termen în acest dosar a fost stabilit tot pentru 3 octombrie.

Acelaşi complet judecă şi procesul fostului vicepremier Gabriel Oprea, fiind de aşteptat ca magistraţii să ia o decizie similară.