Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: „O veche restanță a statului român și a justiției. Avem o obligație pe care sper să ne-o onorăm”

Data publicării:
alina gorghiu
„Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a mai spus Alina Gorghiu. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. „Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a mai spus ministrul, transmite News.ro.

„E o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a declarat ministrul Alina Gorghiu.

Ea a precizat că a transmis solicitarea imediat către Parchet, după ce i-a ajuns de la preşedintele României documentul pentru începerea urmăririi penale.

„Am comunicat-o Parchetului şi sper să vedem un deznodământ curând”, a completat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiaţi în dosarul Mineriadei din 1990.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri