Sari la conținut

Scandalul OUG 13 reînvie | ÎCCJ sesizează CCR cu privire la OUG 14, la solicitarea Alinei Bica

Se agită din nou apele în cazul ordonanţei de urgenţă prin care guvernul încerca să schimbe Codul Penal la începutul anului. Documentul prin care cabinetul Grindeanu anula controversata ordonanţă 13 este contestat acum la Curtea Constituţională. Iar cererea a venit de la fosta procuroroare-şefă de la anti-mafia, Alina Bica, în condiţiile în care Ordonanţa 13 ar fi scăpat-o de dosarul penal în care este acuzată de abuz în serviciu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis vineri să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la OUG 14/2017, în urma solicitării venite din partea fostei șefe a DIICOT Alina Bica, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.

Alina Bica susține în solicitare, printre altele, că i s-ar fi aplicat legea mai favorabilă și ar fi fost dezincriminat abuzul în serviciu dacă nu ar fi fost abrogată OUG 13.

La ÎCCJ a avut loc vineri un nou termen în dosarul în care Alina Bica este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În același dosar mai sunt judecate și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, Dragoș Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu și Remus Baciu.

Au mai fost deferiți justiției evaluatorul Emil Nuțiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe și Dorin Cocoș, fiul acestuia, Alin Cocoș, și Ionuț Florentin Mihăilescu, fost consilier al șefei DIICOT.

"În 15 martie 2011, inculpații Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane", susțin procurorii.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica a primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuț Mihăilescu și în cote părți egale cu acesta, un teren în suprafață de 4.425 metri pătrați în Snagov, județul Ilfov.

Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat și de reprezentantă a Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală.