Sari la conținut

Ioan Niculae, condamnat la doi ani și șase luni de închisoare

N-am finanţat, cu atât mai puţin ilegal, n-am finanţat nici legal. N-am vrut să finanţez. Dosarul mi se trage de la faptul că am refuzat să finanţez campania”, a spus Ioan Niculae, după decizia instanței.

Miliardarul Ioan Niculae a fost trimis în judecată în ianuarie 2012, pentru că ar fi finanţat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană cu un milion de euro. Propunerea de a „contribui” la campania lui Mircea Geoană i-ar fi fost făcută de un alt condamnat din dosar, fostul șef al Consiliului Județean Brăila, preşedintele filialei județene a PSD, Gheorghe Bunea Stancu. Omul de afaceri a acceptat, însă a pus o condiţie: să poată influenţa decizia alegerii miniştrilor economiei și a şefilor Romgaz şi Transgaz. Ţinta lui Ioan Niculae era, spun procurorii, să obţină gaze ieftine pentru firmele sale. Declaraţii importante în acest dosar a dat și Viorel Hrebenciuc, fost șef al campaniei lui Mircea Geoană în alegerile prezidențiale din 2009.

„Sumele erau stabilite de domnia sa (n.r. - Ioan Niculae). Eu l-am rugat să plătească sondajele lui Geoană. Ulterior, am aflat de contractul de construcții. Geoană știa exact modalitatea de finanțare a sondajelor care-l priveau. Se consulta cu Sorin Ovidiu Vîntu pe problema asta. Valoarea era cam de 200.000 de euro”, le-a dezvăluit Viorel Hrebenciuc judecătorilor, în 15 martie, anul acesta.

Fostul parlamentar a mai susţinut că Ioan Niculae ar fi făcut doar plăţi prin bancă, iar Mircea Geoană ştia cum i se finanţează campania. Fostul candidat la preşedinţie ar fi fost cel care îl trimitea să găsească sponsorizări.

Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanțare legală sau nelegală. În principiu, era legală. Niculae a vrut sa facă plata prin bancă. Eu discutam cu alți finanțatori doar când eram trimis”, mai spunea Viorel Hrebenciuc.

„Nici măcar nu pot să-l urăsc pentru minciuna care a spus-o. Era într-o situaţie disperată. Pentru băiatul lui, pentru el. A minţit”, este reacția lui Ioan Niculae.

Mircea Geoană a condamnat ceea ce fostul său şef de campanie le-a povestit judecătorilor. Fostul candidat la preşedinţie susţine că nu a fost implicat în nicio afacere ilegală.

Este ciudat faptul că Viorel Hrebenciuc a ales să facă aceste declarații mincinoase după ce a intervenit în conflictul public dintre mine și Victor Ponta, pe care dl Hrebenciuc l-a sprijinit începând cu Congresul PSD din 2010 și până în ziua de astăzi”, arăta Mircea Geoană în 19 martie, într-un comunicat de presă.

De altfel, senatorul a spus și în această seară, la Digi24, că n-a ştiut de finanţarea ilegală făcută de Ioan Niculae în campania electorală din 2009. Invitat în emisiunea „Jurnalul de seară”, senatorul a mai declarat că nici măcar nu-l cunoaşte personal pe omul de afaceri.

În primă instanţă, în noiembrie 2013, judecătorii au decis să îi achite pe inculpaţii din dosar. Procurorii DNA au contestat, însă, hotărârea la Curtea de Apel Bucureşti, iar judecătorii de aici au dat decizii definitive de condamnare.

Problemele lui Ioan Niculae nu se termină însă aici. El este anchetat de procurorii DIICOT si în „Dosarul gazelor ieftine”. Procurorii spun că, între 2006 şi 2010, foştii miniştri ai Economiei Adriean Videanu şi Varujan Vosganian au ajutat firmele lui Ioan Niculae să primească gaze la preţuri mai mici. În acest dosar sunt urmărite penal alte 40 de persoane.


Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae – la doi ani și jumătate de închisoare. 

De asemenea, instanţa a mai decis confiscarea sumei de 641.000 de lei de la Ioan Niculae.

Au mai fost condamnați, tot la doi ani și jumătate de închisoare, Bogdan Teodorescu, director al Insomar, şi omul de afaceri Viorel Barac.

Toate pedepsele sunt cu executare.

Procurorii ceruseră pedeapsa maximă pentru miliardarul Ioan Niculae în dosarul în care patronul InterAgro este acuzat că ar fi finanţat ilegal campania lui Mircea Geoană din 2009.

În acest dosar, Ioan Niculae a fost acuzat de DNA că a finanţat ilegal, în 2009, campania electorală a lui Mircea Geoană, al cărui nume, alături de cel al lui Viorel Hrebenciuc, este pomenit în mai multe interceptări făcute de anchetatori.

Totodată, anchetatorii au susţinut că Gheorghe Bunea Stancu, pe atunci şeful Consiliului Judeţean Brăila, şi-a folosit influenţa din funcţia de şef al PSD Brăila ca să obţină de la patronul InterAgro suma de 1 milion de euro. Ca să mascheze finanţarea ilegală a campaniei, a fost pus la punct următorul mecanism: Niculae trebuia să achite diverse plăţi către furnizorii de servicii care aveau legătură cu campania, inclusiv către institute de sondare a opiniei publice. Din suma negociată, susţine DNA, a fost plătită doar o tranşă, adică 150.000 de euro, sumă cu care Niculae a plătit un sondaj de opinie realizat fictiv de Insomar.

În primă instanţă, la Judecătoria Sectorului 1, Gheorghe Bunea Stancu şi Ioan Niculae au fost achitaţi.

Interceptări din dosar

Ioan Niculae: Şi spune-i altfel lui Geoană, băi, sunt pregătiţi ăştia de pe la judeţele Brăila, Galaţi, Vaslui, să vină cu câteva mii de oameni în Bucureşti, să te întrebe unde sunt ăia 15 milioane de lei pe hectar pe care i-ai promis în campanie. Trebuie vorbit cu Geoană. Pică dacă nu intră până luni, s-a dus.

Gheorghe Bunea Stancu: (...) Ăsta ce trebuie sa facă? Să dea o Hotărâre de Guvern cu îngrăşămintele, nu?

Ioan Niculae: E făcută. Şi el o plimbă de o lună şi jumătate, nenorocitul ăsta, deşi are banii în buget.

Sursa: Rechizitoriul DNA

În dosar a mai fost interceptat şi fostul şef al PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc. Stenogramele indică o serie de discuţii purtate de acesta cu Patriarhul Daniel, căruia i-ar fi propus o metodă de finanţare pentru Catedrala Neamului:

Viorel Hrebenciuc: Sigur.

Domn: Ei au zis, domnule, noi stabilim, facem un sindicat de bănci. Aştia de la Spiritus Sanctus pot să deblocheze 100, 150 de milioane foarte uşor.

Viorel Hrebenciuc: 100 e maxim, a zis.

Domn: Da?

Viorel Hrebenciuc: Da.

Domn: (...) Dar să ştiţi că mai am un pont şi mai mişto. Poate să plătească aşa: să facă vinul de împărtăşanie, vinde... Unii distribuitori, noi... Ne umplem de bani!

Viorel Hrebenciuc: Ai văzut!

Audiat ca martor în acest dosar, Viorel Hrebenciuc a spus că Mircea Geoană ştia de unde veneau banii din campania electorală din 2009.

Potrivit lui Hrebenciuc, Mircea Geoană este cel care l-a trimis să stea de vorbă cu Ioan Niculae, pentru ca acesta să îi finanţeze un sondaj de opinie, care ar fi urmat să fie realizat săptămânal.

Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, iar apoi arestat la domiciliu, într-un dosar privind retrocedări ilegale de păduri.