Sari la conținut
News Alert

Laura Codruța Kovesi, dezamăgită de efectul anchetelor DNA. „Ai o alergie, poți să furi cât vrei, că nu te mai duci la pușcărie”

FOTO: Mediafax Foto

Ea spune că, în aceste condiții, sunt necesare și alte măsuri pentru a întări lupta anticorupție.

Deocamdată nu vedem niciun efect. Avem tot la două săptămâni tentative de modificare a Codului penal. Ar trebui să vedem o schimbare de mentalitate. Acţiunile noastre ar trebui să aibă şi un rol preventiv. Nu o să combatem corupţia doar arestând oameni. Ar trebui luate şi alte măsuri, schimbări de legislaţie. Sunt persoane care continuă să comită fapte de coruţie. Cel mai greu e să-mi explic cum de sunt persoane care ştiu că sunt anchetate şi continuă să facă fapte de corupţie. Nu cred că trebuie să aşteptăm să rezolve DNA corupţia din sănătate, din educaţie, arestând oameni. Cu toate acestea, persoane din cele două domenii continuă să ia mită”, a spus Laura Codruța Kovesi într-un interviu la ProTV.

Laura Codruţa Kovesi susţine că dosarele de corupţie în care sunt implicaţi politicieni au creat panică în Parlament.

„Am văzut câteva propuneri de modificare extrem de ciudate şi de largi. De exemplu, o persoană care are o boală incurabilă poate să nu execute pedeapsa. Nu se defineşte ce e o boală incurabilă. Dacă luăm termenul din dicţionar, o boală incurabilă este o boală care nu se vindecă. Ai o alergie, poţi să furi cât vrei, că nu te mai duci la puşcărie”, a subliniat procurorul-șef al DNA.

Laura Codruța Kovesi a vorbit şi despre recenta condamnare a lui Liviu Dragnea la un an de închisoare cu suspendare în dosarul fraudelor de la referendum.

Pot să vă spun că în comunicatele de presă starea de fapt pe care am prezentat-o este destul de clară. Faptele pentru care a fost învinuit sunt foarte clar expuse şi nu pot să comentez mai mult”.

În interviul acordat, procurorul-şef al DNA a fost întrebat şi despre decizia CSM de a sesiza Consiliul Superior de Apărare a Ţării pentru a face verificări dacă există ofiţeri acoperiţi printre magistraţi. Laura Codruţa Kovesi a precizat că nu crede într-o astfel de ipoteză şi mizează pe profesionalismul subalterilor săi, dar nu se opune unor astfel de verificări. 

Laura Codruța Kovesi a menționat și presiunile care se exercită asupra procurorilor prin declarațiile publice pe care le fac persoane implicate în anchete sau apropiați ai acestora.

A mai vorbit șefa DNA și despre ancheta în cazul EADS, explicând că această anchetă avansează și s-au făcut sute de audieri până acum în acest dosar, iar în prezent sunt așteptate răspunsurile autorităților din mai multe state cărora li s-a cerut sprijin pentru instrumentarea suspiciunilor de corupție pe care le au procurorii români. Ancheta are în centru contractul pentru securizarea frontierelor României încheiat cu firma EADS.

În același interviu, Laura Codruța Kovesi a explicat și cum se fac interceptările la nivelul DNA, care are un serviciu propriu în acest sens, nefiind necesar să apeleze de fiecare dată la SRI. Laura Codruța Kovesi a subliniat că aceste interceptări se fac numai în baza unui mandat emis de un judecător.