Sari la conținut
News Alert

Laura Codruța Kovesi: Dosarul lui Gabriel Oprea privind coloanele oficiale, aproape de final

 

Laura Codruța Kovesi / FOTO: Agerpres

În acest moment, procurorii așteaptă de la Ministerul de Interne calcularea prejudiciului din acest dosar.

„Ne apropiem de finalizare. Mai sunt dispuse câteva activități și așteptăm răspunsuri de la instituții și sper eu, în curând, o să avem o soluție în acest dosar. Mă refer la calcularea prejudiciului, noi am reținut în dosar comiterea unei infracțiuni de abuz în serviciu, care are și un prejudiciu. În prezent, așteptăm ca structurile Ministerului de Interne să ne calculeze contravaloarea acestui prejudiciu (n.r. prejudiciul pentru folosirea coloanelor oficiale)”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

„Depindem de răspunsuri de la alte instituții. Dacă acele răspunsuri vin în timp scurt și soluția noastră va fi în timp scurt. Până ieri, luni, știu că nu veniseră răspunsurile”, a adăugat procurorul-șef al DNA.

Întrebată dacă prejudiciul va fi calculat separat în cazul lui Gabriel Oprea și în cazul fostului procuror General, Tiberiu Nițu, șefa DNA a spus că nu poate oferi informații în acest caz.