Legea plagiatului este neconstituțională

Data actualizării: Data publicării:
plagiat

Judecătorii CCR au decis: Legea plagiatului nu este constituțională. Ea a fost contestată de către Guvern, care este nemulţumit că rolul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor este redus considerabil.

Legea plagiatului, care ia din atribuţii consiliului ce decide autenticitatea lucrărilor de diploma, nu respectă Constituţia. Anunţul a venit de la Curtea Constituţională,  admiţând sesizările PNL şi ale Guvernului.

Senatul a respins la începutul lunii cererea preşedintelui de reexaminare a legii care prevede că universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor. Executivul spune că legislaţia adoptată nu asigură protejarea dreptului de autor.

Modificările aduse în Senat schimbă radical modul de analiză a tezelor de doctorat. În acest moment, constatarea unui plagiat se face de către CNADTCU, organism care funcționează în cadrul Ministerului Educației. Astfel, o sesizare privind un eventual plagiat merge la Ministerul Educației, care o transmite la rândul său către CNADTCU. Reprezentanții Consiliului iau decizia finală, iar ministrul nu face altceva decât să semneze un ordin, adică să îndeplinească o formalitate.

Prin modificările aduse de senatori, universitățile ar urma să fie cele care oferă, dar și cele care retrag titlul de doctor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X...
zelenski trump
Inițiativă diplomatică după luni de impas: Ucraina și SUA lucrează cot la cot la noi propuneri de pace care...
Pro FM
Mama lui Amy Winehouse, la 15 ani de la moartea artistei: „A fost victima propriului succes, alcoolul îi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Rușii sunt furioși pe noul comandant-șef al armatei Ucrainei: „Ne urăște”
Newsweek
Pensie minimă de 1.281 lei după 25 ani munciți. Aceiași bani lua dacă lucra 15 ani. De ce aceste inechități?
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...