Sari la conținut

Ministerul Public: Investigaţia privind OUG 13 vizează distrugerea de înscrisuri și fals intelectual

Investigaţia privind OUG 13 este în curs la Parchetul instanţei supreme şi vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, precum şi falsul intelectual, ca urmare a declinării dosarului de către DNA, anunţă, luni, Ministerul Public, adăugând că face precizările în contextul motivării deciziei CCR privind constatarea unui conflict între DNA şi Guvern şi al unor speculaţii apărute în public, scrie News.ro.

170223_BILANT_DNA_augustin lazar_2016_65_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: Inquam/Octav Ganea

"Cauza (privind OUG 13, n.r.) se află pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investigaţia este în curs şi priveşte următoarele fapte prevăzute de legea penală: favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri ", arată reprezentanţii Ministerului Public.

Ei precizează că dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică în urma declinării cauzei de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

"Această structură a fost investită cu o cauză privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual", mai arată procurorii.

Ministerul Public precizează că, potrivit legii, procurorul are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluţioneze, controlul asupra actelor şi măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanţa de judecată.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a susţinut, luni, că cercetările în cazul OUG 13 au fost făcute în concordanţă cu dispoziţiile legale şi cu jurisprundenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia procurorul are obligaţia să desfăşoare o anchetă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situaţiile în care sesizarea priveşte adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.

DNA a precizat că deciziile Curţii Constituţionale vizează principii constituţionale care nu au mai fost analizate până la acel moment şi care pot duce la apariţia unor puncte de vedere diferite.

Curtea Constituţională a arătat în motivarea deciziei prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - DNA şi Guvern, că ancheta procurorilor DNA legată de adoptarea OUG 13/2017 nu intra în competenţele procurorilor, deoarece aceştia nu pot face cercetări privind oportunitatea şi legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Ministerul Public a precizat, vineri seară, că analizează ”atent” motivarea deciziei Curţii Constituţionale privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern, ”urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, la Antena 3, că va avea zilele următoare o discuţie cu procurorul general Augustin Lazăr şi, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, şi a dat de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.

Tudorel Toader a afirmat şi că va face o analiză a activităţii Ministerului Public în următoarele două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori generali.

Luni, ministrul Justiţiei a afirmat că nu le-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, şi procurorului-şef al DNA, Laura codruţa Kovesi, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că este posibil să aibă o întâlnire luni cu ministrul Justiţiei, pentru a discuta despre declaraţiile acestuia referitoare la schimbarea din funcţie a şefei DNA şi a procurorului general.