Sari la conținut

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti a fost arestat preventiv

Măsura a fost dispusă sâmbătă de Tribunalul Capitalei şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, informează Mediafax.

Potrivit Parchetului instanţei supreme, Iuliu Cosmin Şerbănescu este urmărit penal pentru şase infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

Acesta, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări și reasigurări, a pretins și primit de la studenţi sume între între 400 de lei și 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licență gata elaborate, în formă digitală, susţin anchetatorii.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licență, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licență.

De asemenea, prodecanul „a acceptat să-și traficheze influența, în schimbul banilor primiți, prin intervenții la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licență și membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an și a celor de licență.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, vineri, trei percheziţii în Bucureşti, la locuinţa Iuliu Cosmin Şerbănescu, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul ASE.

Rectorul ASE, Pavel Năstase, a declarat vineri, referindu-se la percheziţiile făcute în biroul prodecanului suspectat de corupţie, că este regretabil pentru universitate că se întâmplă asemenea lucruri şi a precizat că profesorii sunt responsabili pentru notele de la licenţă.