Sari la conținut

Propunere de lege: detenție pentru fondul școlii

Oficial, fondul clasei sau fondul şcolii nu există. În realitate, aproape toţi părinţii plătesc aceşti bani, chiar dacă nu sunt de acord.

Părinte: De atâţia ani, de 30 de ani, să nu se facă nimic într-o şcoală mi se pare...
Reporter: Dar cu toate acestea cotizaţi.
Părinte: Păi şi ce să facem dacă se cere?

Directorul respectivei şcoli spune că, de ani buni, despre aceşti bani doar s-a vorbit, în unitatea de învăţământ pe care o conduce. De patru ani de zile nu s-a mai strâns un astfel de fond. La întâlnirile cu reprezentanții părinților, în schimb, s-a pus problema de multe ori că ar fi necesar pentru reparații, pentru activități care necesită investiții sau resurse materiale”, spune Radu Nicolae, directorul școlii.

Există stipulat în Legea Educaţiei şi în Regulamentul de organizarea şi funcţionare a unităţilor de învăţământ că astfel de iniţiative sunt interzise şi se pedepsesc până la desfacerea contractului individual de muncă”, a precizat Nicoleta Litoiu, purtator de cuvânt ISJ Dolj.

Nu e suficient, consideră un deputat, care a depus în Parlament un proiect de lege ce prevede pedepse cu închisoarea pentru reprezentanţii şcolilor care cer bani părinţilor.

Nu poţi să ceri unor părinţi care poate abia îşi trimit copilul la şcoală să vină şi cu ceva suplimentar pentru a sprijini procesul de învăţământ sau a organiza lucruri pe care ar trebui să le organizeze ministerul”, a declarat Cornel Comşa, deputat independent.

Pedepsele pentru această faptă ar urma să ajungă şi la trei ani de închisoare. Legea prevede sancţiuni şi pentru părinţii care plătesc fondul clasei sau fondul şcolii - între şase luni şi doi ani în spatele gratiilor.