Sari la conținut

Rețea de fraudă cu medicamente post-transplant, descoperită de DIICOT

Procurorii DIICOT au descins la adrese din judeţele Maramureş, Cluj şi Alba, în căutarea unor suspecţi de trafic cu medicamente pentru persoanele care au trecut printr-un transplant.

„Le-au indus în eroare, pretinzând în mod mincinos că lucrează în cadrul unor companii de distribuire a medicamentelor de uz uman și că au posibilitatea să le procure în condiții avantajoase medicamentele de care au nevoie, la prețuri mult reduse față de cele oficiale”, spune Mihaela Porime, procuror DIICOT.

Capii reţelei cereau bolnavilor reţetele şi cardurile de sănătate, după care cumpărau medicamentele „la negru”, la preţuri mult mai mici decât cele ale pieței. În acelaşi timp, pe baza reţetelor, medicamentele erau eliberate fictiv într-o farmacie din centrul oraşului Baia Mare, pentru a fi decontate apoi la Casa de Asigurări de Sănătate din Maramureş. Potrivit anchetatorilor, reţeaua obţinea, în fiecare lună, reţete în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Medicamentele erau procurate în schimbul a cel mult 20 la sută din această sumă, iar diferenţa reprezenta profitul suspecţilor.

Astăzi, membrii reţelei vor fi audiaţi la sediul DIICOT Maramureş.