Sari la conținut

Şeful DNA: Nu avem niciun dosar care să se bazeze doar pe un denunţ

"De când conduc DNA nu există niciun dosar care să-şi fundamenteze acuzarea doar pe un denunţ. Niciodată un procuror din DNA nu-şi va întemeia o acuzaţie pe un simplu denunţ. Întotdeauna denunţul trebuie coroborat cu altă declaraţie, la fel cum se face şi în cazul recunoaşterii pe care unii suspecţii din dosarele noastre o fac. Niciodată o declaraţie pe care un suspect o face nu constituie ea însăşi o probă, întotdeauna o coroborăm cu alte probe", a spus Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA a adăugat că, uneori, actul din justiţie este obstrucţionat prin apariţia în spaţiul public a unor informaţii din dosare aflate în curs de anchetare.

"Pot să vă spun că sunt dosare din care s-au dat copii avocaţilor şi persoanelor participante la proces şi un număr de 15 sau 20 de copii care circulă pe piaţă, iar toată lumea poate citi. Acest lucru ne încurcă în activitatea noastră", a subliniat Kovesi.