Sari la conținut

Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene: 22 de milioane de euro epuizate în șase minute

Suspiciunile au legătură cu alocarea de fonduri pentru refacerea infrastructurii agricole, mai precis drumuri în mediul rural. Alocarea financiară din fondurile europene depășește 22 de milioane de euro, bani ce s-au epuizat foarte repede.

Termenul de depunere a proiectelor a început pe 25 mai, la 9 dimineața, iar toate fondurile au fost alocate în numai șase minute. Este vorba despre 25 de proiecte, iar principiul după care s-au dat banii find primul venit-primul servit.

În urma unor reclamații ale celor care nu au mai apucat să depună proiecte, ministrul Agriculturii a trimis Corpul de Control la Agenția pentru Investiții Rurale, mai ales că, potrivit unor surse, formularele au fost schimbate cu o seară înainte.