Sari la conținut

Toni Greblă, interceptat de DNA inclusiv în perioada în care era judecător CCR

Toni Greblă a fost interceptat în toamna anului 2014 de Serviciul Român de Informații, când își începuse deja mandatul la CCR. Informația apare în documentele transmise miercuri de procurori instanței. Potrivit acestor interceptări, judecătorul discută cu o persoană despre înregistrarea la Registrul Comerțului a unei cooperative agricole. Sunt discuții despre ferma deținută de Toni Greblă în județul Gorj cu mai multe persoane. DNA a încercat - fără succes - , prin depunerea acestor interceptări, să demonstreze că deși știa că încalcă prevederile legale care nu permit unui senator sau unui judecător al CCR să efectueze acte comerciale, Toni Greblă făcea acest lucru.

De asemenea, la dosar există și mai multe denunțuri împotriva lui Toni Greblă, ultimul dintre acestea datând de la începutul acestei luni. Este făcut de o persoană care susține că, ulterior debutului anchetei, ulterior perchezițiilor făcute la ferma sa, Toni Greblă ar fi încercat să-i vândă mai multe animale de acolo. Denunțătorul spune că era dispus să cumpere mai multe capre de la Toni Greblă pe motiv că știa că acesta are o „jenă financiară”.

Citiți și:
Declarația de avere a lui Toni Greblă, bănuit că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţie Rusă
Cine este Ion Bîrcină, suspectat de cumpărare de influență de la Toni Greblă
Casa de vacanță a lui Toni Greblă, construită ilegal. Câțiva localnici spun că terenul e al lor
INTERCEPTĂRI cu Toni Greblă


Toni Greblă a fost interceptat încă din 2011 în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Informaţia apare în referatul procurorilor DNA şi dezvăluie faptul că, timp de aproape un an, România a avut la Curtea Constituţională un judecător asupra căruia existau suspiciuni de corupţie. Curtea Supremă a decis că fostul senator şi judecător la CCR va fi cercetat în libertate, după ce DNA a cerut, pentru el, arest la domiciliu. DNA îl acuză pe Toni Greblă că a sprijinit exporturi ilegale de produse alimentare în Rusia.

O primă discuţie a fost interceptată de SRI în 2011. Atunci, Toni Greblă era senator. A vorbit la telefon cu un bărbat care urma să îl ajute în afaceri pe finul fostului judecător, Ion Bîrcină.

Tiberiu Trotea: Să trăiţi ! Acum am scăpat. Am dat un examen de... de asta, de expert judiciar...

Toni Greblă: Ptiu, bată-vă să vă bată norocu'! Şi nu vreţi să... na, eu acum sunt la plen, să luaţi masa cu cineva sau să vă-ntâlniţi cu el două minute?

În 2013, Toni Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituțională. Era în continuare urmărit de serviciile de informații, tocmai pentru că existau asupra sa suspiciuni de corupţie.

O nouă discuţie, de data aceasta din 2014, este redată în dosarul DNA. Toni Greblă vorbeşte cu generalul în rezervă Bartolomeu Săvoiu, imediat după ce acesta a fost în Turcia cu finul fostului judecător la o expoziție de agricultură. Procurorii spun că puneau la cale exporturi ilegale către Rusia.

Bartolomeu Săvoiu: Da, dragule, m-am întors sâmbătă seara. Am fost de joi până sâmbătă cu prietenul nostru, care e un om deosebit. A fost o revelaţie, să ştii. E un om, aşa… E o întreagă…poate să scrie o carte. E o saga, o saga întreagă a acestui om.

Toni Greblă: Spune, care-i problema?

Bartolomeu Săvoiu: Deci, mă, să-ţi spun că am fost foarte mulţumit, foarte bucuros. Este şi avem multe lucruri de făcut."

(sursa: referat cu propunerea de arestare)

Din interceptări reiese că fostul judecător CCR ar fi apelat la Bartolomeu Săvoiu pentru cunoştinţele şi influenţa acestuia.

Ion Bîrcină: Păi Săvoiu, Săvoiu, vă povestesc eu cum e cu Săvoiu. Săvoiu e un pic dus de-acasă.

Toni Greblă: Asta ţi-am spus de la început. El e bun numai pe relaţii. Atât!

O altă probă a procurorilor este un denunţ făcut de un om de afaceri căruia Toni Greblă ar fi încercat să îi vândă mai multe animale, pentru a ascunde probe. Acesta le-a povestit procurorilor că Toni Greblă îşi promova marfa şi chiar se lăuda că are profit de pe urma animalelor pe care intenţiona să le vândă.

Toni Greblă a spus că este de acord să vândă nişte capre de rasă străină, care dau 4,5 litri de lapte pe zi. Toni Greblă i-a spus ca ţine aceste capre într-o localitate de lângă Târgu-Jiu, fără a-i specifica locaţia. TONI GREBLĂ lăuda aceste capre, care spunea că produc lapte de calitate, gras, din care se face brânză, pe care o punea în cutii de 8 kg, din plastic, pe care le vindea la diverşi. Nu mai reţin exact, dar Toni Greblă spunea că un kilogram de brânză se vinde cu circa 20 lei. El i-a spus ca aceste capre sunt aduse de afară, posibil să fi spus ceva de Spania sau Australia”. (sursa: referat cu propunere de arest la domiciliu)

„Vă daţi şi dumneavoastră seama că acest lucru nu poate fi adevărat. Niciun om zdravăn la cap, în perioada aceasta, nu se apucă să facă comerţ. În plus, cred că nici nu ar fi infracţiune”, le-a declarat Toni Greblă, miercuri, ziariștilor.

Fostul membru al Curţii Constituţionale rămâne în libertate, cel puţin deocamdată.

Ajuns acasă, la Târgu Jiu, Toni Greblă le-a mărturisit jurnaliştilor că nu îl cunoaşte pe cel care l-a denunţat la DNA că ar fi încercat să vândă, prin persoane interpuse, 50 de capre care nu erau ale lui: „Eu nu ştiu cine este acest cetăţean, nu am avut niciodată contact cu el. Nu ştiu ce interes ar fi avut să îl apuce brusc conştiinţa revoluţionară. Am înţeles că el s-ar fi temut de o eventuală implicare într-o activitate considerată ilegală”.

DNA a anunţat că va contesta decizia de lăsare în libertate a lui Toni Greblă.