Sari la conținut

Un bărbat execută silit Primăria Iași cu un act din 1906

O obligaţiune de la 1900 cumpărată de pe net i-ar putea aduce o avere unui bărbat din Bucureşti. El a obţinut în instanţă executarea silită a Primăriei Iaşi pentru o sută de milioane de euro. Valoarea obligaţiunii a fost actualizată cu rata inflaţiei din ultimii 111 ani.

Primăria Iaşi ar trebui să plătească, potrivit somației, aproape o sută de milioane de euro. Asta înseamnă jumătate din bugetul general pe care îl are pentru anul 2017.

Despăgubirea a fost obţinută prin ordin judecătoresc de un bărbat din Bucureşti. Acesta a prezentat în instanţă o obligaţiune emisă de primărie în 1906, pe care ar fi cumpărat-o de pe un site de anunţuri cu 112 lei. Un avocat l-a ajutat să obţină în instanţă executarea silită a municipalităţii.

„Clientul meu, când a venit la mine, sincer eram rezervat, însă, ulterior, la o a doua întâlnire, el a venit cu temele făcute, să spunem, cu documentaţia întreagă, cu extrase din legile din perioada interbelică”, a spus Ionuţ Iftode, avocat.

„A făcut mai mult decât prevede legea şi mai mult decât i-a permis judecătorul. I-a făcut şi o actualizare la acel titlu executoriu de doar 2,5 tone aur, evaluate în lei sau în altă valută”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Primăria a contestat decizia şi speră să obţină câştig de cauză. În caz contrar, situaţia ar putea crea un precedent periculos. Numai în anul 1906, primăria Iaşi a emis 27.000 de astfel de obligaţiuni. Atunci s-a făcut un împrumut pentru a realiza proiectul de aducţiune a apei de la Timişeşti la Iaşi.

„În cercetarea făcută de noi şi în cercetarea făcută de domnia sa la sala de studiu nu s-a găsit un monitor oficial prin care seriile pe care le avea domnia sa să fi fost câştigătoare. Există o suspiciune rezonabilă că unele ar fi putut fi câştigătoare, fără ca să le găsim noi proba materială la arhive”, a spus Florin Cîntic, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului Iaşi.

„Sunt mulţi colecţionari cu astfel de titluri şi pe internet se găsesc. Se pot cumpăra multe şi pe site-uri externe. Problema este dacă este legală. S-ar deschide, după părerea mea, o cutie a Pandorei”, a adăugat conf. univ. dr. Valeriu Dornescu, economist.

Instanţa nu a fixat, încă, un termen pentru a judeca contestaţia făcută de muncipalitate.