Sari la conținut

VIDEO. Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu, luat de acasă cu mascaţii şi dus la DNA

ACTUALIZARE 13.00. Şeful CJ, Aristotel Căncescu, este dus la sediul DNA. El a fost luat de acasă, cu mascaţii.

ACTUALIZARE 10.05. Biroul şefului CJ Braşov, Aristotel Căncescu, şi cel al vicepreşedintelui CJ Braşov, Mihai Pascu, au fost sigilate.

Activitatea funcţionarilor se desfăşoară în mod normal.

ACTUALIZARE 9. 30 Mihai Pascu, vicepreşedinte CJ Braşov, a declarat la Digi24 că este vorba despre două contracte - din 2008 şi 2009, înainte ca el să devină vicepreşedinte.

Din 2012 sunt vicepreşedinte, a spus Pascu, el confirmând că anchetatorii sunt la locuinţa lui.


Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că percheziţiile au loc la 15 adrese din municipiul Brașov și din localități învecinate, din care două la instituții publice de interes local, trei la sediile unor societăți comerciale și zece la locuințele unor persoane fizice.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție", a precizat DNA.

Percheziţiile au loc la sediul Consiliului Judeţean Braşov şi la cel al Direcţiei Urbanism şi Investiţii, subordonată Consiliului Judeţean, precum şi la biroul şi locuinţa preşedintelui CJ, Aristotel Căncescu. În vizorul anchetatorilor sunt şi unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean, Mihai Pascu, mai mulți funcționari, precum și doi oameni de afaceri.

Sunt vizate de anchetă şi două firme din judeţ, SC Gotic SA şi SC Ramses, prima fiind controlată de parlamentarul Ion Diniţă.

Potrivit anchetatorilor, Aristotel Căncescu, cu sprijinul unor funcţionari, ar fi favorizat cele două firme să câştige contracte mai ales pentru deszăpezirea drumurilor din Braşov, construirea şi repararea lor.

Procurorii DNA suspectează acordarea nelegală a unor contracte finanțate din bani publici. Este vorba, cu precădere, de lucrări de reablilitare a zidurilor cetății, care au avut loc între 2008 și 2012. 

Prejudiciul ar fi zeci de milioane de euro. Până la acest moment, ar fi de 10 milioane de euro, în urma supraevaluării lucrărilor.

Spre exemplu, valoarea uneia dintre lucrări ar fi crescut artificial de zece ori.

Suspecții vor fi duși la audieri la sediul din Brașov al DNA.

Aristotel Căncescu este preşedintele al CJ Braşov din 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul PNL Braşov, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator.