Luni începe programul „Rabla local”. Ministrul Mediului: 100.000 de români sunt potenţiali beneficiari

Data actualizării: Data publicării:
cimitir de masini
Rabla Local este programul prin care românii pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 lei. Foto: George Călin/Inquam Photos

Programul „Rabla local” începe luni. Românii pot casa maşini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă. Statul oferă în schimb 3.000 de lei. Sunt și câteva condiții. De exemplu, timp de trei ani, beneficiarii nu vor putea cumpăra o maşină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5. Cei interesați de program se pot înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

„În acest moment avem 500 de primării înscrise” în program, a spus la Digi24 ministrul Mediului Mircea Fechet.

„Există o procedură farte simplă. Persoanele fizice trebuie să fie înscrise în platforma AFM, ele trebuie să aibă domiciliul pe raza primăriei pe raza căreia a fost delegat proiectul, autovehiculul să fie mai vechi de 15 ani, să fie înscris pe rolul primăriei respective, adică să plătească impozit pentru mașina respectivă”, a explicat el.
„Bani la bugetul AFM există. Noi ne-am asumat prin PNRR să scoatem, până în 2026, 250.000 de astfel de autoturisme mai vechi de 15 ani. Nu doar ca poluează mai mult, dar este mai ineficientă și mai nesigură în trafic decât o mașină nouă”, a mai spus ministrul.

„În această primă fază putem să discutăm despre 100.000 de români, potenţiali beneficiari ai programului”, a adăugat Fechet.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri