Medicii cer o nouă lege care să-i protejeze când greșesc

Data actualizării: Data publicării:
medic
Foto: Profimedia Images

Medicii cer o nouă lege pentru malpraxis. Aceasta ar urma să restabilească relația cu pacienții, a declarat președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, la emisiunea "În fața ta". Însă, cum discuțiile abia încep, viitorul proiect ar putea deveni lege, cel mai devreme, peste un an.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor: "Această lege a malpraxisului care funcționează de peste 25 ani nu este funcțională.

Recent am făcut un chestionar la care au răspuns în jur de 8.100 de medici și rata de oboseală este mare, în jur de 34%.

Bineînțeles că un medic obosit nu este empatic, un medic obosit poate să greșească ușor, mai ales în condițiile în care nu ai o structura medicală bine pusă la punct.

Noi intenţionăm ca în aprilie-mai să mergem în Parlament să putem să avem o discuţie cu un grup de parlamentari care să-şi asume acest proiect şi, bineînţeles, el trebuie construit. Probabil va dura cel puțin un an de zile tot parcursul legal. Succesul este esenţial, pentru că va reuşi să restarteze relaţia medic-pacient.

Nicicând breaslă medicală nu a fost atât de mult hulită, atât de mult blamată. Ceva trebuie să se întâmple.

Noi toţi trebuie să facem ceva să reparăm, pentru că o societate modernă are nevoie de un corp medical puternic şi trebuie să fim ajutaţi să depăşim acest moment. Este în interesul tuturor şi în interesul pacientului, în primul rând, ca lucrurile să meargă."

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...