Nelu Tătaru, în control pe litoral: „În general, în toate stațiunile am văzut nereguli”

Data publicării:
litoral plaja turisti mamaia
Plajă din Mamaia. FOTO: Agerpres

În premieră, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost în control pe litoral. A vrut să vadă cu ochii lui dacă turiștii respectă regulile sanitare așa cum ar trebui. Pentru mulți, însă, distracția este prioritară. Plajele au fost arhipline și astăzi.

În general, în toate stațiunile am văzut nereguli. Populația vine, vrea relaxare la mare. Această relaxare trebuie să se desfășoare în anumite condiții. Acești agenți le au de la începutul lunii iunie”, a spus Nelu Tătaru.

După cum am putut vedea, pe litoral sunt anumite zone unde regulile nu se respectă. Administratorii plajelor, cu şezlonguri sau plajă de nisip, ar trebui să respecte aceste norme şi atunci vom putea vedea şi o activitate normală desfăşurată în context pandemic. Nu suntem într-un sezon estival obişnuit, nu suntem într-un sezon estival care să ne poată permite să avem aceleaşi activităţi pe care le aveam şi anul trecut, a adăugat el.

Când am luat aceste măsuri de relaxare, le-am luat cu anumite norme, inclusiv la plajele deschise, inclusiv la plajele private. Au fost nişte norme care trebuiau doar aplicate. Agenţii economici s-ar părea că nu au recurs la respectarea acestor reguli şi atunci vedem ce se întâmplă pe litoral. Totuşi, recurg la aceleaşi recomandări: haideţi să păstrăm acea distanţare fizică, haideţi să păstrăm acea - am văzut astăzi dimineaţă în Constanţa - acel port al măştii în locurile aglomerate, în locurile închise! Sunt momente când poate unii dintre noi uităm. Haideţi să ne reamintim şi să purtăm această mască!, a mai spus ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...