„A venit un prost la mine să mă întrebe de ce țin cu rușii”. George Simion a bruscat un cetățean la festivalul „Micul de Aur”

Data actualizării: Data publicării:
george simion festival mici
George Simion a bruscat un tânăr la un festival de mici. Captură gif: Twitter/aktual24.ro

George Simion a bruscat un cetățean care îl filma în timp ce liderul AUR era prezent la festivalul „Micul de Aur”, organizat în București. Din imaginile viralizate duminică pe rețelele sociale se observă cum George Simion se enervează după ce persoana care-l filma a insistat cu întrebările despre relația lui Simion cu Rusia.

ACTUALIZARE George Simion a reacționat luni, după ce filmarea cu el bruscând un tânăr care îl filma la festivalul „Micul de Aur” s-a viralizat pe rețelele sociale.

Liderul AUR spune că bărbatul a încercat de mai multe ori să îl provoace, întrebându-l „tot felul de prostii” și acuzându-l de „tot felul de bazaconii”. Simion se apără spunând că nu a fost deloc agresiv: „l-am atins pe mână a început să zbiere că îl agresez”.

Știrea inițială

Persoana care a realizat filmarea s-a apropiat de George Simion și l-a întrebat direct pe șeful AUR: „Cum e să fii rusofil?”

„Știi cum e”, a răspuns Simion, „ai venit la mine la festival și, în loc să mănânci mici, întrebi prostii...”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cetățean: Am mâncat mici...

George Simion: „Du-te, mai mănâncă mici!

Cetățean: Cum e să țineți cu rușii, cum vă simțiți? Sunteți live pe Facebook!

George Simion: Bravo, foarte bine. A venit un prost la mine să mă întrebe de ce țin cu rușii ...

Cetățean: Ooo, faceți un român prost?

George Simion: Păi, tu ești român?

Cetățean: Da, get-beget.

George Simion: Bravo, păi avem și deștepți și proști.

Cetățean: A, ce frumos, și rușii cum sunt?

După această întrebare, George Simion lovește telefonul celui care-l filma. „Vrei să mai pun o dată mâna pe tine?”, întreabă liderul AUR, după care înregistrarea se oprește.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri