Exclusiv Aleșii neamului regretă privatizarea restaurantului parlamentar. Deputat USR: “George Simion mi-a mâncat sandvișul”

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Criticați de-a lungul anilor pentru prețurile extrem de mici de la propriile restaurante și bufete, aleșii neamului au decis de curând să renunțe la bucătăria Parlamentului. Mai precis, s-a hotărât externalizarea serviciul de alimentație publică de la Camera Deputaților. Firma câștigătoare a licitației de concesionare a alimentației publice din Parlamentul României lucrează chiar în această perioadă la renovări, modernizări, dar și la noul meniu pentru aleșii neamului. Prețurile însă se vor tripla, se tem parlamentarii.
George Simion, acuzat că i-a luat mâncarea unui deputat USR. Foto: Inquam Photos / George Calin

Criticați de-a lungul anilor pentru prețurile extrem de mici de la propriile restaurante și bufete, aleșii neamului au decis de curând să renunțe la bucătăria Parlamentului. Mai precis, s-a hotărât externalizarea serviciul de alimentație publică de la Camera Deputaților. Firma câștigătoare a licitației de concesionare a alimentației publice din Parlamentul României lucrează chiar în această perioadă la renovări, modernizări, dar și la noul meniu pentru aleșii neamului. Prețurile însă se vor tripla, se tem parlamentarii. 

Într-o ședință de acum câteva zile a conducerii Parlamentului s-a discutat pe tema prețurilor de la bufetele și restaurantele din Parlament, dar și despre oficializarea procedurilor de concesionare a serviciului public de alimentație al aleșilor. Opoziția, ca de obicei, s-a opus. Deputatul AUR Ringo Dămureanu s-a plâns colegilor săi de prețurile mari, care - spune el - vor și mai mari după ce noua firmă de alimentație va da drumul restaurantului renovat. “Acest mit că la Camera Deputaților era undeva unde se mânca bine sau convenabil sau ieftin, rezonabil, a dispărut, a picat, practic am rămas cu un singur bufet unde tarifele erau duble, și acum ne așteptăm să fie triple. Coada la bufetul Senatului, ieri am stat acolo, depășește o jumătate de oră”, a spus deputatul Dămureanu, care este și secretar al Camerei Deputaților. El spune că s-a greșit atunci când s-a luat decizia de externalizare. “Soluția asta ca să externalizăm cu orice chip ca alții să cumpere să poată să facă profit din orice, mi se pare destul de hazardantă”, spune parlamentarul AUR. 

Reprezentantul Puterii le reamintește celor de la AUR că tocmai ei au fost cei care i-au lăsat pe deputați fără mâncare ieftină. “Dragi colegi, să ne aducem aminte că unii dintre reprezentanții partidelor care tocmai au vorbit mai devreme mergeau, și filmau și înfierau, cu o mânie proletară demnă de o cauză mai bună, cât de nesimțiți sunt parlamentarii care sug sângele poporului și mănâncă cu 3 lei zama. Iertați-mă că m-am enervat!”, a spus Vasile Daniel Suciu, PSD, vicepreședinte al Camerei Deputaților. 

Reprezentantul USR din conducerea Parlamentului a intervenit și el în dispută și s-a plâns că George Simion i-a mâncat sandvișul. “După ce l-am ascultat pe domnul de la AUR, înțeleg de ce, la începutul acestei ședințe, George Simion a fost în sală și mi-a luat sandvișul. Înțeleg că se descurcă din ce în ce mai greu cu mâncarea cei de la AUR”, a spus Liviu-Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR. 

Reconversie pentru bucătari și ospătari: vor lucra tot la Parlament

Acum că s-au concesionat serviciile de mâncare pentru parlamentari, vă întrebați, poate, ce se va întâmpla cu bucătarii și ospătarii angajați deja la Parlament. Partidul AUR a făcut chiar și o adresă oficială pe această temă către conducerea Parlamentului. Răspunde Silvia Mihalcea, secretarul general al Camerei Deputaților: “Așa cum a aprobat Biroul permanent acum jumătate de an, tot personalul va fi redistribuit în cadrul celorlalte departamente, în funcție de pregătirea acestora. Știu că din partea Grupului parlamentar AUR era și o adresă în acest sens. Da, și am vrut să vă confirm că totul este în regulă cu personalul, deci nu dăm pe nimeni afară”. 

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Camerei Deputaților, în structura Parlamentului funcționa o “Direcție pentru alimentație” care avea mai multe compartimente: Serviciul aprovizionare, Serviciul bucătărie-cofetărie, Serviciul de desfacere (restaurante şi bufete, Compartimentul tehnologic. Principalele atribuții: asigură pregătirea şi servirea mesei pentru parlamentari, urmăreşte îmbunătăţirea aprovizionării unităţilor cu un sortiment complet de mărfuri de calitate, întocmeşte lista de preparate de bucătărie, cofetărie, patiserie şi de bar. Timp de 30 de ani, Direcția de alimentație a livrat zilnic aleșilor neamului produse alimentare la prețuri foarte mici. Înainte de pandemie, o ciorbă la Parlament costa 3,10 lei (fasole verde) sau 2,75 (borș de legume), un piept de pui la grătar costa 4,50 lei, iar un mic dejun cu ouă prăjite, telemea de vacă şi cartofi prăjiţi costa 7,13 lei. Ultimele prețuri, după pandemie, au fost ceva mai mari, dar tot accesibile. Un meniu cu ciorbă de fasole, iahnie de fasole cu cârnați afumați la grill, salată de varză albă și o chiflă costă 17,1 lei. Meniul cu ciorbă de perișoare de pui, plăcintă cu carne de pui, salată de castraveți, un fruct și o chiflă ajunge la 22,8 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri