Sari la conținut

Cărtărescu: Băsescu nu ar fi trebuit să câștige al doilea mandat

Fostul președinte Traian Băsescu își dinamitează în acest moment propriile realizări, a declarat la Digi24 scriitorul Mircea Cărtărescu. El a explicat de ce cândva l-a susținut pe fostul șef al statului și a spus că, în opinia lui, ar fi fost mai bine ca Traian Băsescu să nu câștige cel de-al doilea mandat de președinte.

Mircea Cărtărescu a arătat că termenul de „băsist” a fost demonizat cu timpul, iar în prezent „dl. Băsescu nu contribuie deloc la destinderea lucrurilor”. Scriitorul a explicat că este un om care nu a avut încredere de la început în FSN, în PSD, în general în tot ce a rezultat din structurile comuniste și de aceea atunci când l-a sprijinit pe fostul președinte Băsescu, a făcut-o pentru că era de acord cu ideile lui de atunci. „N-am fost pentru Băsescu, ci pentru ideile lui de atunci”, a spus Cărtărescu, reamintind că era perioada în care politicianul reușise să-l învingă pe Adrian Năstase în alegeri, când pleda pentru axa București-Washington și când condamna oficial comunismul în Parlament.

În opinia lui Mircea Cărtărescu, momentul de turnură în cariera de politician a lui Traian Băsescu a fost atunci când a cerut „cote de sacrificiu nejustificate”. E vorba de momentul în care, din cauza crizei, pentru a nu ajunge în situația Greciei, fostul președinte a sprijinit măsuri dure de austeritate. Mircea Cărtărescu spune că a criticat atunci acele măsuri, pentru că unii români pierdeau jumătate din venituri, și acela este momentul care a dus la „demonizarea” termenului de băsist. „Traian Băsescu ar fi fost mai bine să nu câștige al doilea mandat” de președinte, consideră Mircea Cărtărescu.

Întrebat cum îl privește astăzi pe fostul șef al statului, devenit senator, Mircea Cărtărescu a spus: „Nu am cuvinte bune de spus despre el în acest moment. Își dinaminează, își sabotează propriile realizări”.

Interviul integral pe care Mircea Cărtărescu l-a acordat Digi24 în emisiunea „În fața ta” îl puteți urmări aici.

Citiți și:  OUG 13. Unde cad de acord Cărtărescu și C. T. Popescu

Mircea Cărtărescu: Nu avem opoziție. Simt nevoia unui nou partid

Mircea Cărtărescu: Cioloș ar putea fi o soluție pentru opoziție